Revin in forta cu ultimile experiente din cercul oamenilor someri….adica noi experiente la interviuri.

Azi cred ca am fost la cel mai ciudat interviu din toata viata mea (ceea ce e adevarat, nu e mult, avand in vedrere ca e abia al 6lea, dar stati sa cititi)

Deci, ma suna ieri unii de la o firma de publicitate, pentru un post de assistent marketing la care aplicasem acum vreo luna. Eu ma ud toata, si de dimineata incepe distractia: cauta hainele office (pe care nu le-am mai purtat de 1 an, noroc ca inca ma incap), aranjeaz claia de par intr-o forma decenta, nu te boi prea tare, gandeste raspunsurile la intrebarile capcana….na, pana mea, ritualul de dinainte de interviu. Plec constiincioasa cu o ora inainte de acasa, nu de alta, da’ interviul era in partea cealalta a orasului. Iau taxiul, ca nu stiam zona, sun poporu sa cer sfaturi si sa-i intreb daca au auzit de firma la care ma duceam…si hop, ajung. Cu 45 de minute inainte de ora de incepere. Toate bune si frumoase, dau de o banca in apropiere si ma apuc sa citesc ultimul numar din FCSB. (Fata prevazatoare, mi-l pusesem in geanta in caz ca ajung prea repede). Termin de citit la fix si o iau spre marea firma. Care era intr-o curte cu o spalatorie auto si un service. In fine.

Urc, zic la receptie cine sunt si de ce am venit si mi se spune sa astept. Si io astept. Trec vreo 15 minute, iese tanti care fusese inaintea mea la interviu si urmez eu. Intru la un gigel in birou. Zic “Buna ziua“, ma prezint, na, fata politicoasa. Prima bila neagra pentru gigel e ca nici nu s-a prezentat, nici nu mi-a dat mana. Trec peste asta, ma asez pe scaun, si astept. Si gigel imi zice “Vorbeste!”. Io clipesc de cateva ori si il intreb cu ce vrea sa incep si pe ce vrea sa insist…pe educatie, pe experienta….Gigel zice “Vorbeste!“. No, si ma apuc sa vorbesc. O iau pe firul epic, ii povestesc de facultate, de ERASMUS, de experienta, de skilluri, despre planurile de viitor (profesionale, bineinteles), de ce vreau eu sa lucrez in marketing….chestiile evidente…si la un moment dat termin. Si gigel se uita la mine. Si io ma uit la el. Si-mi zice “Pai mai vorbeste!“. (asta in timp ce facea desene pe cv-ul meu. Si io din nou ii zic “Pai informatia relevanta despre mine v-am spus-o, asupra carui aspect vreti sa  insist?“. Gigel, semet, imi spune “Pai esti nascuta in ‘85. Ai un produs pe care il stii de 24 de ani. Prezinta-l!“. Io ma abtin sa-i zic ca tocma asta am facut, si in schimb ii raspund ca am facut prezentarea generala, si ca acum ar trebui sa cunosc publicul tinta ca sa gasesc formula de ma adresa lui in mod specific. Si se uita gigel lung la mine si imi zice “No, io nu cred ca tu esti potrivita pentru postul asta, pentru ca noi cauntam un temperament sangvinic!”. Io ma abtin sa nu pufnesc in ras. Si zic, bine, hai sa vedem daca putem sa aflam vreo informatie relevanta despre post. Si il intreb cam care sunt atributiile postului. Si gigel imi spune “Domne, tu nu esti potrivita. Ca noi avem nevoie de cineva care sa flencane. Si tu daca eu tac, nu stii despre ce sa vorbesti.” E, si cam pe aici m-am prins eu cum sade treaba, mi-am bagat elegant picioarele si i-am zis “Dom’ne, io daca vreti pot sa va povestesc pana maine despre ce a facut Steaua etapa asta, cum a castigat Nadal turneul de la Monte Carlo, cum mi-am facut licenta pe marketing international, ce monumente am vazut in Spania sau ce carti am citit pana acum. Ideea este sa nu fiu redundanta, ci sa va ofer informatiile care va intereseaza.” (m-am abtinut sa-l intreb daca isi doreste ca asistentul de marketing sa le povesteasca clientilor despre nemurirea sufletului in loc sa le spuna despre produsele si ofertele companiei). Si el o tine pe-a lui “Nu, ca tu nu esti pur sangvinica, ca noi avem nevoie de cineva mai aiurit”. Eu ii zic ca in primul rand nu exista tip comportamental pur, ci predominant, si ca fiecare are caracteristici din toate cele 4  tipuri. El zice ca nu. Si multumesc pentru timpul acordat (fix 13 minute) si plec, ce dreacu sa fac.

Ba fratilor!Io inteleg ca astia de lucreaza in publicitate sunt mai creatori si mai bo(i)emi ei de felul lor, da’ da-o’n pastele ei, asta nu inseamna ca  tre sa aplice bo(i)emia asta la orice. Adica io, dupa mintea mea, daca as cauta un asistent (sau pentru orice alta functie, as cauta o persoana pe care sa ma pot baza. Da, sa zicem ca vreau sa fie capabila de batut campii, da’ ca sa vad daca poate, i-as da un test, sa faca o reclama, sa vorbeasca cu un client, un role-play, ceva….nu sa trag niste concluzii dintr-un interviu pe care nici macar nu l-am tinut. Ca el nu m-a intrebat nimic. Acuma io ma intreb ca daca ma duc cu testul facut in liceu, ala de imi zice ca temperamentul meu preponderent e sangvin, si ala secundar e coleric…oare ma angajeaza?

Din acelasi ciclu, de oameni care fac recrutare dupa cum li se pare lor..alaltaieri ma suna unii pt un post de assistant manager cu limba italiana. Si-mi cere sa vorbesc un pic in italiana. Pentru ca eu eram la Zuza, mancand ciorba de burta, le zic ca nu e un moment bun, si stabilim un interviu telefonic pentru a doua zi dimineata. Si ma trezesc eu constiincioasa la 8, ma apuc sa-mi gandesc raspunsurile la intrebari, umplu vreo 4 pagini cu intrebari si raspunsuri in italiana si astept. Si intr-un final ma suna gagica, si-mi zice sa-i vorbesc despre mine in italiana. Si ma apuc sa vorbesc (sau ma rog, sa citesc ce scrisesem). Si la un moment dat ma opreste si-mi zice ca o sa revina cu un telefon sa stabilim o intalnire face to face. Toata treaba asta a durat fix 2:37 minute. Asta cu tot cu politeturile de buna ziua, ce mai faceti, e un moment bun, va doresc o zi buna, etc. Pai ba, ce afli tu intr-un minut jumate? Io puteam lejer sa nu stiu boaba italiana si sa citesc de pe net. Nu-mi pui si tu macar 2-3 intrebari sa vezi cum inteleg, cum gandesc, cum ma descurc sa raspund la ele? In fine. Inca astept sa ma sune….

De ce oare toata lumea are senzatia ca stie sa faca recrutare?