Astazi tata este un om fericit. M-am milostivit de el si i-am impartasit secretul suprem al calculatoarelor. Cum am ajuns eu in posesia ascestui secret? Sa va povestesc….

Relatia mea cu calculatoarele a evoluat mult in ultimii ani. La inceput stiam doar sa le deschid si sa apas CTRL+ALT+DEL daca se intampla ceva. Imi aduc aminte si acum ziua in care am inceput sa supraveghez examene in laboratorul de informatica. Pe vremea aia, eu si calculatoarele aveam o relatie deosebit de incordata: eu ma uitam la ele ca blonda la OZN, si cum puneam mana pe vreunul, se bloca, invarabil si iremediabil.

In acea prima zi ma uitam impietrita la cele 80 de calculatoare din laborator si nu-mi venea sa ating nici macar un mouse, de frica sa nu declansez cine stie ce isterie in lant, si sa plateasca autoritatea-mi tutelara la calculatoarele alea pana la pensie. Obosita dupa examen si fara internet acasa pe vremea aia, hotarasc sa mai raman un pic, sa vizionez un film si sa conversez pe Messenger….zis si facut: pleaca studentii, dau si eu drumul la película. Imaginea OK, sunet ioc. Stau si ma uit aiurea vreo 5 minute…degeaba, nu pot sa citesc pe buze!! Intru cu teama in Volume Settings…total la maxim, nimic dat pe mute….si cam pe aici se termina cunostintele mele. Ma uit la boxe (singura pereche din tot laboratorul), le invart pe toate partile, nu gasesc decat butonul de volum…il invart si pe ala stanga-dreapta, nimic.

Dupa alte 10 minute, ma indrept spasita si cu coada intre picioare spre unul dintre baieti: “Emiiii….cum dau drumul la boxe?”. Se ridica Emi calm (ma intreb de unde atata autocontrol, ca doar il deranjasem de la WOW), se apropie de calculatorul “meu” si imi baga boxele in priza. Cam la nivelul asta de blonzime eram eu fata de calculatoare.

De atunci am mai invatat cate ceva, cu ajutorul prietenilor binevoitori si al baietilor de la informatica, cu care am dezvoltat o relatie de sprijin reciproc: ei stateau la un capat al salii si jucau WOW, eu la celalalt capat, vizionand filmele cu care ma aprovizionau copios si share-uiam cola (caci un putine erau datile cand examenul se termina la 1, si eu ramaneam acolo pana pe la 10 seara). Cata rabdare au putut sa aiba cu mine, e ceva de speriat…mai ales Emi, fie-i tastatura sprintara si personajul de la WOW invincibil. Cum desfacea un calculador, cum ma infiintam si eu cu o tona de intrebari: “Cablul asta ce e?”, ”Piesa asta la ce foloseste?”, ” De ce ai scos aia?”, “ Cum se monteaza asta?”, etc.

Cam asa am ajuns eu in ziua de azi sa-mi sertizez singura mufele pentru cablul de retea, sa schimb hard-uri si sa reinstalez Windowsul (operatiune care din cauza descoperirii internetului de catre partea feminina a autoritati-mi tutelare, trebuie s-o fac cam de 4 ori pe an…..nici un firewall nu-i rezista iar “Program Files”-ul este mutat in diverse partitii in functie de spatiul de care are nevoie…). Deunazi chiar am descoperit si reparat cu propriile-mi maini si propria-mi minte o problema ce tinea de RAM, identificata dupa un numar oarecare de tiuituri pe care le scotea calculatorul meu care nu mai voia sa porneasca nici cu rugaciuni.

Desigur, un stiu nici pe jumatate cat ar trebui sa situ despre calculatoare, inca ma panichez cand imi apare ecranul albastru pe care scrie “Beginning dump of physical memory”, dar am invatat cel mai important secret: RESTART-ul rezolva 90% din probleme. Secret pe care i l-am impartasit tatalui din dotare, care este astazi un om fericit.

Reclame