Ma gandeam astazi cand am plecat de acasa ca a o zi proasta. Nu prea sunt in forma, vremea e de vina.. desigur. Insa imediat mi-am dat seama ca nu te mai poti plange de o zi proasta. Unii au chiar saptamani, luni, sau chiar o viata de om pe fondul acesta.

Anul trecut, prin sept, tin minte ca dupa ce s-a intors toata lumea din concediu era o atmosfera antrenanta, agitata la birou. Era ceva de genul omul si metrul lui patrat de birou. Uneori stiu ca ne certam pt ca toata lumea facea galagie, unii tipau, altii vorbeau la tel, unii urland pe geam cu colegul din parcare, iar altii ca fraierii vroiau sa munceasca. I miss those days…- desi din bunavointa unora se mentin.Un drum de la birou, la bucatarie, baie sau camera pt fumatori, era fun si antrenant. Cu siguranta gaseai pe cineva cu care nu ai mai vb de mult, cu care sa mai schimbi cateva idei de job, viata, sau mai stiu eu ce barfe din domeniu. Acum acelasi drum pare lung si dezolant. Scaunele goale de care te impiedici, birourile mult prea curate si reci, atmosfera chiar trista precum cea de astazi….

Deja cand vad un mail intitulat: La revedere, Un nou inceput, Si cum fiecare inceput are un sfarsit, se zbarleste pielea pe mine. Nu-mi doresc decat ca autorul sa fi plecat din proprie initiativa. Din pacate, statistic vorbind, in coltul din dreapta al cladirii, din cei 14 oameni adunati la gramada, ca doar am preluat conceptul de open space si nici directorii nu mai au birourile lor, acum au mai ramas doar 8. Doar unul sigur a plecat provizoriu, in concediu, restul, obligat fortat- PA!

Good, acum cel mai apropiat coleg din alt departament este ascuns dupa un dulap imens din dreapta mea. O sa-mi lipseasca mailurile zilnice cu tot felul de chestii funny si boring pe care nu le citeam decat in proportie de 30%, o sa-mi lipseasca colegul care isi facea zilnic pantofii cu crema, momentele pierdute in grup jucand conquistador, prajiturele atat de dese si urarile funny de ziua unui coleg, baietii de vis-a vis pe care te puteai baza daca sa spunem aveai pofta de o briosa, o shaorma, sau nu stiu ce delicatesa aflata undeva departe. Acum ne adaptam. Evident ca mai imi raman mailuri funny de citit (mai am multe din cele vechi), daca am pofta de ceva OMV ne salveaza, restul sunt prea departe, pt amuzament scriu pe blog, nu mai am cu cine sa ma joc, ma bucur ca s-au mai rarit prajiturelele, altfel nu prea poti sa tii o dieta.

In rest, life suck si merge mai departe. Cum? Cu mai putin colegi, cu o atmosfera incordata si cu tristetea obisnuita de fiecare data cand cineva iti scrie sau iti spune ADIO.

Reclame