Saptamana asta am avut intalnire de clasa cu colegii din liceu si cu diriga. Toate bune si frumoase, numai ca la intalnire am fost doar 10, ei bine am aflat ca unii dintre noii s-au casatori si trebuie sa stea acasa cu puiutul ( sotul)sau ca au copii. Ceea ce era ciudat insa, era faptul ca eu nu ma simteam deloc atrasa de ideea de a fi casatorita si cu copii la o varsta asa de frageda, 23 de ani, si ca mai am mult de copilarit. In timp ce unii isi anuntau casatoria, anul acesta sau cel tarziu anul viitor, iar altii vorbeau despre copilasii lor, eu ma gandeam cum sa o conving pe mama sa ma lase sa cumpar un catelus. Oare de ce nu sunt atrasa de idee, cat de rau ar putea fi sa ma marit? In timp ce ei se considerau deja batranii si cu responsabilitati, eu ma gandeam la mine ca la o tanara de 16 ani si le-am marturisit ca o sa mai treaca 4 ani pana sa fac pasul asta. Nu mare mi-a fost mirarea cand in acel moment toti ochii au ramas beliti si atintiti asupra mea, toata lumea a strambat din nas si s-a uitat ingrijorator inspre persoana mea care afisa un zambet sclipitor:D.

Oare unde sunt tinerii din zilele noastre? De ce toata lumea se crede pe vremea bunicii, cand te maritai repede, repede ca sa nu ramai fata batrana si mai apoi te gandeai sa faci cat mai multi plozi sa umpli casa.

Cel mai tare am ramas surprinsa in momentul in care una dintre colegele mele de liceu m-a anuntat ca se marita. Surprinderea nu a constat in faptul ca face acest pas, ci in modul in care mi-a raspuns in momentul in care eu politicoasa din fire, am felicitat-o si mai apoi am intrebat-o cum s-a intamplat marele eveniment.A ingenuchiat cu inelul cu diamant in mana, i-a pus inelul intr-o cupa de sampanie, a urlat din fata blocului pana la etajul 7, cum s-a produs evenimentul in urma caruia s-au hotarat sa se casatoareasca? La acesta simpla intrebare, prietena mea s-a incruntat la mine si mi-a raspuns pe un ton rastit: „La anul o sa am 25 de ani si eu nu vreau sa fac copii la 30 de ani. Fiecare cu conceptiile lui”. In fata acestui raspuns amfost indignata si i-am explicat ca nu trebuie sa te mariti doar ca sa faci copii si ca altul este scopul, dar in fine fiecare cu ale lui, bineinteles ca sfaturile mele erau de prisos.

In ceea ce ma priveste vad pasul asta ca fiind unul foarte important, ca trebuie sa fii sigur de iubirea celuilalt, sa fi convins ca este persoana cu care vrei sa-ti petreci restul vietii si ca esti destul de matur sa-ti asumi responsabilitati. Pe de alta parte in momentul in care te hotarasti sa ai copii, consider ca trebuie sa ai si o situatie materiala destul de buna, ca sa le oferi o viata decenta.

In alta ordine de idei, daca ne luam dupa o matusa de-a mea care are 74 de ani, daca ai stat intr-o relatie mai mult de 5 ani si nu v-ati casatorit sau nu te-a cerut de nevasta, inseamna ca nu are intentii serioase, ca nu este om de casa si ar trebui sa-l parasesti si sa-ti gasesti pe altul.

🙂 acum fiecare cu conceptiile lui.

Reclame