De cate ori nu ni s-a intamplat sa avem un boyfriend de care sa ne fi despartit urat sau pe care sa-l fi placut/iubit foarte mult incat sa ne bantuie mult timp amintirea lui si sa fim pregatite in orice moment ca vom da nas in nas cu el si trebuie sa aratam mai bine ca niciodata. Ei bine cred ca foarte multe dintre noi am trecut prin acest tip de experienta, si daca nu, nu e niciodata prea tarziu.
In acest sens am avut si eu un interviu chiar in cartierul si pe strada unde locuieste un fost boyfriend ( ca sa-i zic asa), care m-a chinuit destul de mult si atunci cand am incetat sa mai comunicam, el mi-a spus ca e super ok sa fim prieteni, sa avem o eventuala relatie profesionala si sa trec peste asta ca si cum m-as fi impiedicat, am cazut si m-am ridicat. Din pacate pentru mine lucurile nu au stat chiar asa, dar acum a trecut.:)Evident ca atunci cand am aflat adresa interviului m-am dus imediat cu gandul la faptul ca l-as putea intalni si in pana sa ajung la interviu am avut diverse scenarii in care orice barbat era el, orice masina marca respectiva era al lui, oricine ma intreba de vorba era el.

Toate bune si frumoase si am fost la interviu, dar dupa ce am plecat de la interviu fiind mult mai linistita si uitand de el, m-am pus pe telefon. Bineinteles ca se spune ca atunci cand nu te mai preocupa ceva, fix atunci ti se intampla, in timp ce mergeam alene cu telefonul la ureche si cu o mana in buzunar, cineva ma striga si vazand ca nu ii dau atentie ma intreaba in stilul caracteristic: Hei, nu mai bagi lumea in seama? Alba la fata si totodata crezand ca mi se pare, ma intorc si il vad pe el, statea in spatele meu cu un zambet ancorat pe fata, asa ca atunci cand m-am intos m-am lovit fix de el.

Profitand de ocazie s-a gandit ca ar fi ok sa ma ia in brate si sa ma sarute, ceea ce pe mine m-a bulversat cu totul. Dupa ce mi-a dat drumul am inceput sa vorbim, fara sa imi dau seama ca de fapt eu nu vreau sa fiu in preajma lui, bineinteles ca parul nu mai imi statea asa de bine, dupa ce mi-am dat cu mana prin el din cauza nervozitii, probabil ca machiajul se intinsese si pantalonii erau sifonati, dar era prea tarziu. El in schimb arata bine, parca mai inalt ca niciodata ( are vreo 1.90), asa ca s-a gandit sa ma duca acasa, sau sa ma lase pe drum, avea de lucru si nu putea sa stea ( ca de obicei, foarte putin timp pentru mine), dar putem sa ne vedem la o cafea mai tarziu, eventual as putea sa vin la ziua lui care e in curand( in acest moment ma simteam ca in sex and the city, carrie and mr. big, remember?).

Am dat din cap la tot ce zicea el, uimita de faptul ca totusi ne-am intalnit dupa atata timp in care eu nu am fost in stare nici macar sa pastrez numarul lui de telefon sa-l sun( dar nici el nu a dat in branci). Acum stau si ma gandesc ce se intampla daca obtin jobul, oare ne vom mai intalni? Eu nu vreau sa fiu prietena lui, nu sunt de acord cu prietenia intre fosti, mi se pare un chin prelungit.

Acum, om trai si om vedea:)

Reclame