Pentru ca viata mea profesionala consta in navigarea pe internet in cautare de joburi, de asta o sa se lege si post-ul meu de astazi.

Stand eu frumos in fata calculatorului si frunzarind site-urile de joburi (pentru ca, nu-i asa?, vine cutremurul si trebuie sa fac rost de bani in caz ca imi crapa tencuiala), am descoperit un nou trend in cerintele de angajare: SA NU FUMEZI. Acuma ma scuzati, s-ar putea sa fiu eu un pic partinitoare, avand in vedere ca intru in cel de-al 8lea an de relatii amoroase cu tutunul, da asta mi se pare o prostie. Inteleg sa mi se spuna sa nu fumez in birou, sau sa nu-mi iau pauze de tigara (diger mai greu, dar sa zicem ca inteleg). Dar nu inteleg ce treaba au ei cu sado-masochismul meu fata de plamanii proprii. Adica daca eu ma duc la interviu si le arat ca stiu sa imi fac treaba bine, dar cum ajung acasa sudez tigara de la tigara…asta inseamna ca n-o sa ma angajeze pe mine, ci eventual pe cineva care e mai prost pregatit dar nu fumeaza? WTF? Astea sunt criterii de angajare?

„- adaptare la sarcini de lucru schimbatoare;

– echilibru emotional;
– NEFUMATOARE”

„Anuntul contine interviu online cu 3 intrebari:

Cate tigari fumati intr-o zi?
A) nefumator
B) maxim 10
C) aproape un pachet
D) mai mult de 1 pachet”

Pai fratilor, asta v-ati gasit voi sa intrebati?? Asta e criteriul de alegere al CV-urilor? Ce s-a intamplat cu vremurile bune in care te angajau in functie de experienta, studii, capacitati?

Vorbeam adineauri cu Veverita Nebuna si-mi spunea ca poate ca cer nefumatori ca sa nu-si ia atatea pauze de tigara. Pai in cazul asta ar trebui sa treaca la cerinte de angajare si „fara probleme cu vezica”, ca si asa pot sa-mi iau multe pauze de mers la toaleta. Sau poate ca se ingrijoreaza ca fumand, as avea pretentia unui salariu mai mare. Eu stiu ca as putea sa merg ca o floricica la interviu si sa le spun „Tutun? Eu? Blasfemie!!! Niciodata!!!„, o data ce ma angajeaza doar n-o sa ma concedieze peste 2 zile pe motiv ca fumez. Dar nu imi place sa mint, si sincer s-au dus vremurile din liceu cand imi ascundeam pachetul pe lift ca sa nu mi-l gaseasca mama.

Alta cerinta este sa fii WORKAHOLIC. Cu alte cuvinte sa stai, sa muncesti, sa mananci si sa dormi la mama companie, eventual si pe un salariu de nimic. Eu inteleg oamenii pasionati de munca lor, dedicati, and all that shit. Da’ pana la urma o viata avem, si sincer bunica-mea deja se gandeste sa-mi croiasca rochia de mireasa, nu vreau sa ajung sa-i spun „No, thanks, I’m already married…to my job„. Inteleg si orele suplimentare (atunci cand e cazul), dar munca e munca si viata e viata. Iar cand vad un job in care se cere sa fii workaholic, deja mi se aprinde beculetul de alarma: „Ba, astia vor sa ma mut cu totul in birou si sa nu cracnesc daca programul de lucru e de la 7 la 23, iar sambata si duminica de la 8 la 22!

A treia cerinta (pe care am vazut-o in cel putin 4 anunturi) este sa ai „ECHILIBRU EMOTIONAL”. Ce dracu inseamna asta? Sa nu izbucnesc in plans cand nu merge xeroxu? Sa nu fac dovada sindromului premenstrual cand ma streseaza seful? Si cum masurati voi asta? Macar imi dati niste teste sa ma distrez si eu raspunzand la intrebari? Sau ma credeti pe cuvant? Si daca e asa important pentru voi echilibrul emotional, cum stiti voi ca eu, Gigel sau Eurosina nu minitim cand spunem ca avem? Ca emotiile mele poa’ sa faca ca Hopa Mitica si sa vin sa ma angajati cu scopul precis de a va face viata un infern dovedindu-va ca NU am echilibru emotional. Dar daca am echilibru emotional si n-am studii ma angajati?

Reclame