Stiu, a trecut ceva timp de cand am inaugurat categoria „filmul saptamanii”, si mai sunt datoare cu cateva posturi. Asa ca sa incepem sa ne platim datoriile.

Saptamana asta am sa va povestesc despre filmul meu preferat din toate timpurile. M*A*S*H.

Cred ca toti cei care ma cunosc se intreaba cum de n-a fost asta primul post in categoria “filmul saptamanii”. Well, what can I say, I like to surprise you people!!

M*A*S*H este filmul (ma rog, serialul) pe care il ador si pe care as putea sa-l vad oricand, oriunde, oricum. Ma uit la el cand sunt suparata, cand sunt vesela sau cand lumea imi spune ca sunt prea indealista, facandu-ma sa ma simt ca o ciudatenie a naturii.

Ma uit la el ca sa-mi aduc aminte ca exista persoane extraordinare, si ma uit la el mai ales ca sa nu uit ce fel de om vreau sa devin.

Stiu ca e diferit de majoritatea filmelor in care actiunea se petrece in razboi. Am vazut saptamana trecuta Casualities of War (si povestea mi-a cam intors stomacul pe dos) si  diferentele sunt ca de la cer la pamant…dus si intors…de cateva ori.

Pe scurt, povestea e in felul urmator (pentru cei care n-o cunosc): un spital de campanie, o unitate chirurgicala in mijlocul Razboiului din Coreea, cu oameni care incearca sa nu-si piarda mintile in timp ce salveaza vieti, cu oameni care incearca sa-si faca coltul de lume mai bun, care ajuta pe oricine, oricand, cu glume si farse “de armata” si cu multe multe momente induiosatoare.

Alan Alda face un rol absolut extraordinar, poate cel mai bun din toata cariera lui (care nu e de loc scurta). Stiu ca am zis ca in general nu analizez “prestatia actoriceasca”, dar este imposibil ca vazand serialul sa nu te indragostesti de personajul pe care il joaca. Are fenomenalul talent sa te atraga, sa te faca sa simti ce simte el….plangi cu el, razi cu el, te infurii sau te imbeti cu el. Este imposibil sa nu te atinga, sa nu-ti ramana ceva din el. Este imposibil sa nu te inragostesti de idealismul lui Hawkeye. Sa nu tremuri de indignare alaturi de el atunci cand se ia la tranta cu metodele mai …”neortodox” ale armatei, sau cu „latura intunecata” a oamenilor.

E imposibil sa nu te indragostesti de  ironiile subtile, sau de “bezmetizmul” lui Henry Blake, de umorul sec si de figura sfatoasa a lui Potter, de zambetul stramb al lui Trapper,  de blandetea lui BJ sau de parintele Mulcahy (un bun catolic, si totusi deloc plictisitor). Ca sa nu mai vorbesc despre rochiile si smecheriile lui Klinger, de ingenuitatea lui Radar, de pasiunea lui Margaret si chiar de  aroganta lui Winchester.

Oamenii astia sunt reali, au calitati si defecte, fac greseli si lucruri extraordinare, ii simti, ii cunosti pentru ca esti ca si ei.

Sunt in jur de 250 de episoade si eu stiu majoritatea replicilor pe de rost, si totusi n-o sa ma plictisesc prea curand sa ma uit la aceasta minunatie.

Anunțuri