Stiu, a trecut ceva timp de cand am inaugurat categoria „filmul saptamanii”, si mai sunt datoare cu cateva posturi. Asa ca sa incepem sa ne platim datoriile.

Saptamana asta am sa va povestesc despre filmul meu preferat din toate timpurile. M*A*S*H.

Cred ca toti cei care ma cunosc se intreaba cum de n-a fost asta primul post in categoria “filmul saptamanii”. Well, what can I say, I like to surprise you people!!

M*A*S*H este filmul (ma rog, serialul) pe care il ador si pe care as putea sa-l vad oricand, oriunde, oricum. Ma uit la el cand sunt suparata, cand sunt vesela sau cand lumea imi spune ca sunt prea indealista, facandu-ma sa ma simt ca o ciudatenie a naturii.

Ma uit la el ca sa-mi aduc aminte ca exista persoane extraordinare, si ma uit la el mai ales ca sa nu uit ce fel de om vreau sa devin.

Stiu ca e diferit de majoritatea filmelor in care actiunea se petrece in razboi. Am vazut saptamana trecuta Casualities of War (si povestea mi-a cam intors stomacul pe dos) si  diferentele sunt ca de la cer la pamant…dus si intors…de cateva ori.

Pe scurt, povestea e in felul urmator (pentru cei care n-o cunosc): un spital de campanie, o unitate chirurgicala in mijlocul Razboiului din Coreea, cu oameni care incearca sa nu-si piarda mintile in timp ce salveaza vieti, cu oameni care incearca sa-si faca coltul de lume mai bun, care ajuta pe oricine, oricand, cu glume si farse “de armata” si cu multe multe momente induiosatoare.

Alan Alda face un rol absolut extraordinar, poate cel mai bun din toata cariera lui (care nu e de loc scurta). Stiu ca am zis ca in general nu analizez “prestatia actoriceasca”, dar este imposibil ca vazand serialul sa nu te indragostesti de personajul pe care il joaca. Are fenomenalul talent sa te atraga, sa te faca sa simti ce simte el….plangi cu el, razi cu el, te infurii sau te imbeti cu el. Este imposibil sa nu te atinga, sa nu-ti ramana ceva din el. Este imposibil sa nu te inragostesti de idealismul lui Hawkeye. Sa nu tremuri de indignare alaturi de el atunci cand se ia la tranta cu metodele mai …”neortodox” ale armatei, sau cu „latura intunecata” a oamenilor.

E imposibil sa nu te indragostesti de  ironiile subtile, sau de “bezmetizmul” lui Henry Blake, de umorul sec si de figura sfatoasa a lui Potter, de zambetul stramb al lui Trapper,  de blandetea lui BJ sau de parintele Mulcahy (un bun catolic, si totusi deloc plictisitor). Ca sa nu mai vorbesc despre rochiile si smecheriile lui Klinger, de ingenuitatea lui Radar, de pasiunea lui Margaret si chiar de  aroganta lui Winchester.

Oamenii astia sunt reali, au calitati si defecte, fac greseli si lucruri extraordinare, ii simti, ii cunosti pentru ca esti ca si ei.

Sunt in jur de 250 de episoade si eu stiu majoritatea replicilor pe de rost, si totusi n-o sa ma plictisesc prea curand sa ma uit la aceasta minunatie.

Da!

In sfarsit campul muncii m-a adoptat la sanul sau, ca un parinte binevoitor catre fiica sa risipitoare (incep sa sun ca sor-mea :)), si dupa aproape 2 ani de leneveala si dulce trezire la ora 12, astazi am intrat si eu in randul oamenilor responsabili.

Ziua a inceput promitator:

Tata: „Hai, trezeste-te ca e 6:30″

Eu, zvarlind perna in directia generala din care venea vocea: „Nu recunosc decat o ora 6 pe zi, si asta nu e aia!”

Acestea fiind zise, mi-am adus aminte ca trebuie sa-mi fac parul si sa ma machiez, asa ca am catadicsit sa ma ridic. Stiam ca va fi o zi buna in momentul in care m-am incurcat in plapuma, am cazut din pat si am ratat podeaua.

Toate bune si frumoase, ma fac gigea si ma indrept catre servici. Dupa o ora ajung, si fac si eu ca Imparatul Verde: „Ba, da departe mai lucrez!!!

In fine, fac cunostinta cu colegii (retin fix doua nume, la restul zambesc frumos si dau din cap), tre sa intreb unde e buda, sa astept ITstu sa-mi faca mailul (de parca eu n-as fi stiut sa-l fac), zic vreo doua de bine si de neamuri cand descopar ca pagina de yahoo e blocata si la fel si meebo, imi fac ochii ca la girofar incercand sa invat programele interne din miscarie rapide ale colegelor, neuronul protesteaza din cauza de lipsa de cofeina si de tutun cat timp incearca sa memoreze din prima toate detaliile programului pe care va trebui sa-l vand.

Respir, inspir, trec 2 ore. Deja gandul meu incepea sa zboare catre placerile nebanuite provocate de coborarea sinuasa a fumului catre plamani, de mangaierea gingasa a fumului in timp ce urca pentru a fi explulzat pe nedrept in aerul rece de afara, si dandu-mi seama de gandurile lirice provocate de un gest atat de prozaic precum este fumatul, realizez ca a trecut prea mult timp de cand am inhalat ultima gura de tutun, si planuiesc o corectare a situatiei. Insa aflu ca managementul este mai putin liric decat mine si se incrunta in fata unor asemenea obiceiuri. Cu alte cuvinte fumatul e banat in timpul programului.

Pierzandu-mi motivatia de a trai, ma asez din greu la loc pe scaun si ma uit la ceas: ora 11. Crap!

11:42 – Incep sa am ganduri prietenoase fata de momentele din liceu in care ne strangeam 8 fete langa geamul de la baie ca sa fumam. Inspectez budele, dar sunt prevazute cu sistem de detectare a fumului

12:23 – Ecranul calculatorului pare a fi inghitit de un nor gingas de fum straveziu. Raman pierduta in spatiu admirand unduirea delicata a norisorilor gri, minunandu-ma de nuanta lor argintie atunci cand intalnesc cate o raza de soare ratacita. Inspir adanc, cu narile fornaind ca o iapa in fata unui cotor de mar gustos, incercand sa adancesc senzatia paradisiaca a fumului.

12:35 – Realizez ca bat campii intr-un stil barbar. Incerc sa ma comport profesional. Nu-mi iese.

13:18 – Strecor nevazuta pachetul de tigari in cizme si o iau la fuga spre lift.

13:23 – I finally feel human again.

13:24 – Ma arunc asupra taskurilor zilnice cu un entuziasm nemaintalnit, degetele mele zboara de-a lungul tastaturii, internetul face eforturi sa tina pasul cu mine, ochii mei deslusesc fiecare detaliu.

15:06 – Privesc cu jind un geam deschis in coltul biroului. Socotesc unghiurile de vizibilitate si realizez ca nu pot sa trag 2 fumuri fara sa ma vada cineva. Incerc sa ma impac cu soarta-mi cruda.

15:48 – Colega din fata mi-a citit suferinta, si s-a oferit sa puna sare pe ranile mele. Aflu ca si ea fumeaza si ii spun ca ii iert orice daca imi descrie senzatia, pentru ca eu am uitat-o.

16:25 – Estimez care ar fi sansele sa primesc premiul Nobel pentru creativitate daca reusesc sa inventez tutunul lichid care poate fi introdus intr-o perfuzie. Arunc un ochi la mainile mele si ma demoralizez: eu nu am vene destul de vizibile incat sa-mi administrez singura perfuzia.

16:53 – Capitulez si ma indrept spasita catre lift.

17:00 – Ochii imi sunt limpezi, zambetul e la locul lui chiar daca gloss-ul s-a dus de mult, degetele mele fac furori pe taste.

17:59 – incep numaratoarea inversa, socotesc cate tigari pot suda de la sediul firmei pana la metrou. La naiba, doar 5!!!

19:08 – Intru in casa racnind ca din gura de sarpe „Baiete, sari cu bricheta ca tre sa fumez!!!!!!!!!!” („Baiete” fiind apelativul pentru partea masculina a autoritatii-mi tutelare)

23:10 – Am fumat o treime de pachet de tigari, am facut o baie cu spuma (n-am avut spuma de baie cu aroma de tutun, am folosit-o pe cea cu aroma de mure), si ma uit la meci. Viata e din nou frumoasa, dar doar pana maine de dimineata cand o sa trebuiasca sa ma trezesc la 6 ca sa-mi fac parul.

Noapte buna

 

Vad ca suntem intr-o dispozitie amuzanta astazi, asa ca pentru a fi in randul lumii, am sa merg si eu in aceeasi directie.

V-ati intrebat vreodata cum sa faceti sa fiti subtile atunci cand vreti sa va anuntati iubitul ca sunteti intr-o „perioada delicata”? S-au gandit altele, si iata rezultatele brainstorming-ului:

Miss Scarlett’s Come Home to Tara

Trolling for Vampires

A Dishonorable Discharge from the Uterine Navy

Saddling Old Rusty

Feelin’ Menstru-riffic!

Clean-Up in Aisle One

Massacre at the Y

T-Minus 9 Months and Holding

Game Day for the Crimson Tide

Panty Shields Up, Captain!

Taking Carrie to the Prom

Playing Banjo in Sgt. Zygote’s Ragtime Band

Ordering l’Omelette Rouge

Arts and Crafts Week at Panty Camp

Rebooting the Ovarian Operating System

Aunt Floe is visiting

Azi mi-am petrecut o buna parte din timp in cimitir. (Nu, nu sunt nevasta lui Dracula)

Asteptand sa-mi vina rudele pentru clasicul ritual de parastas, tamaiere, greblat uscaturi si inlocuit apa la flori,  si fiind in pana de telefon mobil si MP3 Player, n-am avut altceva mai bun de facut decat sa sad pe o banca si sa privesc, si am observat urmatoarele:

Cum o fi sa ai capela cu pereti de sticla, pictati cu ingeri aurii de 2 metri, coloane aurii si siruri-siruri de beculete colorate atarnand din tavan pe langa peretii din sticla? In primul rand ca au trecut si Craciunul si Pastele. In al doilea rand ca exista oarecari diferente intre o capela si bradul de Craciun: amandoua sunt elemente decorative,  dar sunt cu greu interschimbabile. Probabil ca asa un mormant ar face furori in Las Vegas, dar nu si in cimitirul Reinvierea.

„Legea junglei” se aplica cu succes la femei batrane in cimitire. Suna a film de prost-gust nu?

Locatia: Cimitirul Reinvierea

Data: azi, 15 august 2009

Actori: Doua doamne trecute bine de 60 de ani. O tanti cu par negru ca pana corbului (si 4 centimetri de radacini albe ca neaua, probabil o variatiune a stilului Cruerlla DeVille), si o tanti cu incheieturile umflate de artrita, dar cu suflet de amazoana.

Actiunea: Tanti 2 umplea bidonul de apa de la cismea. Tanti 1 voia sa se spele pe maini. Pentru ca bidonul era mare, Tanti 1 decide sa-si bage mainile sub cismea. Tanti 2 ii spune sa astepte, primeste replica „Ce Dumnezeu sa astept?!”. Tanti 2 infige mai teapan bidonul sub robinetul cismelei, Tanti 1 infige mainile in bidon, dupa care ii pune un placaj demn de orice fundas de fotbal american lui Tanti 2. Tanti 2 tipa „Ti-am zis sa astepti!!!!!!!!!!!!!”, urlet urmat de golirea continutului bidonului in capul lui Tanti 1.

Cu tot respectul pe care il am pentru morti si pentru lacasele de cult, apropape ca am cazut de pe banca razand.

Traim in Romania

Avand in vedere ca am revenit dupa o lunga pauza in viata blog-ului, am stat si m-am gandit cum sa-l facem mai popular. Drept pentru care am inceput sa ma uit sa vad ce cauta cititorii de ajung aici….stiti cum e, trenduri, preocupari, trebuie sa fim in rand cu lumea. No si iata exemple:

lucru manual filmulete – baga acu, scoate acu, taie ata, baga ata, ce-ti mai trebe filmulete?

unde tre sa ma duc pt somaj in sacele – probabil in sacele, daca nu, incearca la New York

o mie de moduri sa mori – sincera sa fiu cred ca-ti ajunge unul singur

mata de copil handicapat – inca n-am copii, si nici copil nu mai sunt, asa ca am impresia ca ai gresit adresa. Inecarca alaturi

ce strica omul cu mana lui – lucru manual se cheama….vorbeste cu ala de a cautat „filmulete lucru manual”, poate te lamureste

cum arata putele ? –  daca nu stii pana la varsta asta, ai trait degeaba

cum trebuie sa fie fata buna inpat – sa stie gramatica in primul rand…apoi singurul lucru care conteaza este entuziasmul

apuc de tenis – de unde il apuci?

ecran albastru psyhical – ha?

iubite ale lui nicholas rogers – as vrea eu sa fiu, dar jur ca nu sunt

concluzii despre tema iubirea – concluziile sunt multe, io zic sa nu te mai gandesti,ca o sa te doara capul

cerinte pentru a fii angajat meteorolog – sa ai gatul puternic, sa poti sa stai toata ziua cu capu’n sus sa te uiti pe cer. Sa ai vocea puternica, sa dai alarma cand incepe sa picure

oamenii lui rhett butler – el insusi este oamenii sai

omul pe lantul trofic – se amageste ca e in varf, dar iti spun eu ca nu e!

kit de supravietuire la facultati – tutun, handsfree, bere si prezervative

ce gandesc barbatii despere tine caterinca – sincera sa fiu nu stiu, dar o sa incerc sa aflu

ochelarii cu stergator – stergator de ce?de parbriz, de fund?

Ei bine, m-am intors!!!

Dupa o perioada de tacere (ceea ce nu-mi sta in fire), colaborari nereusite (veti intelege in posturi viitoare) si pur si simplu minunari si incercari de a lumina meandrele sinapselor mele misterioase, revin cu ultima povestire din domeniul job hunting-ului. Copyright, my BFF.

Distinsa domnisoara in cauza, dorind sa-si upgradeze masina, se hotaraste sa-si caute un nou job. Si da iama in Ejobs. Satisfacuta de rezultatele cautarilor, incepe sa apese cu entuziasm butonul „Aplica”. Nu trec 2 zile, ca primeste un mail pentru postul la care aplicase. Deja se pregatea sa desfaca sampania, se gandea cum sa-si scrie scrisoarea de demisie si eventual cum sa lase laxative in borcanul de zahar pentru cafea, ca sa aiba ultimul cuvant in diversele dispute cu colegii care au avut loc de-a lungul timpului.

Si mail-ul suna in felul urmator:

Dear miss,

Thank you for the interest in working with us. In order to step into the second selection phase please answer the following question:

Are you aware that you applied for a job in Afghanistan?”

Morala: Uitati-va cu atentie la posturile pentru care aplicati, altfel va puteti trezi in celalalt capat al lumii!!


Pentru ca viata mea profesionala consta in navigarea pe internet in cautare de joburi, de asta o sa se lege si post-ul meu de astazi.

Stand eu frumos in fata calculatorului si frunzarind site-urile de joburi (pentru ca, nu-i asa?, vine cutremurul si trebuie sa fac rost de bani in caz ca imi crapa tencuiala), am descoperit un nou trend in cerintele de angajare: SA NU FUMEZI. Acuma ma scuzati, s-ar putea sa fiu eu un pic partinitoare, avand in vedere ca intru in cel de-al 8lea an de relatii amoroase cu tutunul, da asta mi se pare o prostie. Inteleg sa mi se spuna sa nu fumez in birou, sau sa nu-mi iau pauze de tigara (diger mai greu, dar sa zicem ca inteleg). Dar nu inteleg ce treaba au ei cu sado-masochismul meu fata de plamanii proprii. Adica daca eu ma duc la interviu si le arat ca stiu sa imi fac treaba bine, dar cum ajung acasa sudez tigara de la tigara…asta inseamna ca n-o sa ma angajeze pe mine, ci eventual pe cineva care e mai prost pregatit dar nu fumeaza? WTF? Astea sunt criterii de angajare?

„- adaptare la sarcini de lucru schimbatoare;

– echilibru emotional;
– NEFUMATOARE”

„Anuntul contine interviu online cu 3 intrebari:

Cate tigari fumati intr-o zi?
A) nefumator
B) maxim 10
C) aproape un pachet
D) mai mult de 1 pachet”

Pai fratilor, asta v-ati gasit voi sa intrebati?? Asta e criteriul de alegere al CV-urilor? Ce s-a intamplat cu vremurile bune in care te angajau in functie de experienta, studii, capacitati?

Vorbeam adineauri cu Veverita Nebuna si-mi spunea ca poate ca cer nefumatori ca sa nu-si ia atatea pauze de tigara. Pai in cazul asta ar trebui sa treaca la cerinte de angajare si „fara probleme cu vezica”, ca si asa pot sa-mi iau multe pauze de mers la toaleta. Sau poate ca se ingrijoreaza ca fumand, as avea pretentia unui salariu mai mare. Eu stiu ca as putea sa merg ca o floricica la interviu si sa le spun „Tutun? Eu? Blasfemie!!! Niciodata!!!„, o data ce ma angajeaza doar n-o sa ma concedieze peste 2 zile pe motiv ca fumez. Dar nu imi place sa mint, si sincer s-au dus vremurile din liceu cand imi ascundeam pachetul pe lift ca sa nu mi-l gaseasca mama.

Alta cerinta este sa fii WORKAHOLIC. Cu alte cuvinte sa stai, sa muncesti, sa mananci si sa dormi la mama companie, eventual si pe un salariu de nimic. Eu inteleg oamenii pasionati de munca lor, dedicati, and all that shit. Da’ pana la urma o viata avem, si sincer bunica-mea deja se gandeste sa-mi croiasca rochia de mireasa, nu vreau sa ajung sa-i spun „No, thanks, I’m already married…to my job„. Inteleg si orele suplimentare (atunci cand e cazul), dar munca e munca si viata e viata. Iar cand vad un job in care se cere sa fii workaholic, deja mi se aprinde beculetul de alarma: „Ba, astia vor sa ma mut cu totul in birou si sa nu cracnesc daca programul de lucru e de la 7 la 23, iar sambata si duminica de la 8 la 22!

A treia cerinta (pe care am vazut-o in cel putin 4 anunturi) este sa ai „ECHILIBRU EMOTIONAL”. Ce dracu inseamna asta? Sa nu izbucnesc in plans cand nu merge xeroxu? Sa nu fac dovada sindromului premenstrual cand ma streseaza seful? Si cum masurati voi asta? Macar imi dati niste teste sa ma distrez si eu raspunzand la intrebari? Sau ma credeti pe cuvant? Si daca e asa important pentru voi echilibrul emotional, cum stiti voi ca eu, Gigel sau Eurosina nu minitim cand spunem ca avem? Ca emotiile mele poa’ sa faca ca Hopa Mitica si sa vin sa ma angajati cu scopul precis de a va face viata un infern dovedindu-va ca NU am echilibru emotional. Dar daca am echilibru emotional si n-am studii ma angajati?