cugetari


Da!

In sfarsit campul muncii m-a adoptat la sanul sau, ca un parinte binevoitor catre fiica sa risipitoare (incep sa sun ca sor-mea :)), si dupa aproape 2 ani de leneveala si dulce trezire la ora 12, astazi am intrat si eu in randul oamenilor responsabili.

Ziua a inceput promitator:

Tata: „Hai, trezeste-te ca e 6:30″

Eu, zvarlind perna in directia generala din care venea vocea: „Nu recunosc decat o ora 6 pe zi, si asta nu e aia!”

Acestea fiind zise, mi-am adus aminte ca trebuie sa-mi fac parul si sa ma machiez, asa ca am catadicsit sa ma ridic. Stiam ca va fi o zi buna in momentul in care m-am incurcat in plapuma, am cazut din pat si am ratat podeaua.

Toate bune si frumoase, ma fac gigea si ma indrept catre servici. Dupa o ora ajung, si fac si eu ca Imparatul Verde: „Ba, da departe mai lucrez!!!

In fine, fac cunostinta cu colegii (retin fix doua nume, la restul zambesc frumos si dau din cap), tre sa intreb unde e buda, sa astept ITstu sa-mi faca mailul (de parca eu n-as fi stiut sa-l fac), zic vreo doua de bine si de neamuri cand descopar ca pagina de yahoo e blocata si la fel si meebo, imi fac ochii ca la girofar incercand sa invat programele interne din miscarie rapide ale colegelor, neuronul protesteaza din cauza de lipsa de cofeina si de tutun cat timp incearca sa memoreze din prima toate detaliile programului pe care va trebui sa-l vand.

Respir, inspir, trec 2 ore. Deja gandul meu incepea sa zboare catre placerile nebanuite provocate de coborarea sinuasa a fumului catre plamani, de mangaierea gingasa a fumului in timp ce urca pentru a fi explulzat pe nedrept in aerul rece de afara, si dandu-mi seama de gandurile lirice provocate de un gest atat de prozaic precum este fumatul, realizez ca a trecut prea mult timp de cand am inhalat ultima gura de tutun, si planuiesc o corectare a situatiei. Insa aflu ca managementul este mai putin liric decat mine si se incrunta in fata unor asemenea obiceiuri. Cu alte cuvinte fumatul e banat in timpul programului.

Pierzandu-mi motivatia de a trai, ma asez din greu la loc pe scaun si ma uit la ceas: ora 11. Crap!

11:42 – Incep sa am ganduri prietenoase fata de momentele din liceu in care ne strangeam 8 fete langa geamul de la baie ca sa fumam. Inspectez budele, dar sunt prevazute cu sistem de detectare a fumului

12:23 – Ecranul calculatorului pare a fi inghitit de un nor gingas de fum straveziu. Raman pierduta in spatiu admirand unduirea delicata a norisorilor gri, minunandu-ma de nuanta lor argintie atunci cand intalnesc cate o raza de soare ratacita. Inspir adanc, cu narile fornaind ca o iapa in fata unui cotor de mar gustos, incercand sa adancesc senzatia paradisiaca a fumului.

12:35 – Realizez ca bat campii intr-un stil barbar. Incerc sa ma comport profesional. Nu-mi iese.

13:18 – Strecor nevazuta pachetul de tigari in cizme si o iau la fuga spre lift.

13:23 – I finally feel human again.

13:24 – Ma arunc asupra taskurilor zilnice cu un entuziasm nemaintalnit, degetele mele zboara de-a lungul tastaturii, internetul face eforturi sa tina pasul cu mine, ochii mei deslusesc fiecare detaliu.

15:06 – Privesc cu jind un geam deschis in coltul biroului. Socotesc unghiurile de vizibilitate si realizez ca nu pot sa trag 2 fumuri fara sa ma vada cineva. Incerc sa ma impac cu soarta-mi cruda.

15:48 – Colega din fata mi-a citit suferinta, si s-a oferit sa puna sare pe ranile mele. Aflu ca si ea fumeaza si ii spun ca ii iert orice daca imi descrie senzatia, pentru ca eu am uitat-o.

16:25 – Estimez care ar fi sansele sa primesc premiul Nobel pentru creativitate daca reusesc sa inventez tutunul lichid care poate fi introdus intr-o perfuzie. Arunc un ochi la mainile mele si ma demoralizez: eu nu am vene destul de vizibile incat sa-mi administrez singura perfuzia.

16:53 – Capitulez si ma indrept spasita catre lift.

17:00 – Ochii imi sunt limpezi, zambetul e la locul lui chiar daca gloss-ul s-a dus de mult, degetele mele fac furori pe taste.

17:59 – incep numaratoarea inversa, socotesc cate tigari pot suda de la sediul firmei pana la metrou. La naiba, doar 5!!!

19:08 – Intru in casa racnind ca din gura de sarpe „Baiete, sari cu bricheta ca tre sa fumez!!!!!!!!!!” („Baiete” fiind apelativul pentru partea masculina a autoritatii-mi tutelare)

23:10 – Am fumat o treime de pachet de tigari, am facut o baie cu spuma (n-am avut spuma de baie cu aroma de tutun, am folosit-o pe cea cu aroma de mure), si ma uit la meci. Viata e din nou frumoasa, dar doar pana maine de dimineata cand o sa trebuiasca sa ma trezesc la 6 ca sa-mi fac parul.

Noapte buna

 

Anunțuri

un coleg azi: Toti piarii mananca salata si beau apa plata

eu: asta e, trebuie sa pastram aparentele 🙂

Perseverand, melcul a ajuns pe Arca lui Noe 🙂

Un credincios, la sfarsitul vietii, a avut ocazia sa stea la masa cu Dumnezeu. Ca sa profite de moment s-a gandit sa-i puna cateva intrebari.
Prima intrebare a fost: Doamne, ce inseamna pentru tine 10 mii de ani?
Raspuns: O clipa.
Omul uimit de acest raspuns s-a gandit sa-i mai puna inca o intrebare.
Intrebare: Doamne, ce inseamna pentru tine 1 milion de euro?
Raspuns: Un banut.
Dupa aceste raspunsuri, omul lacom s-a gandit sa ii ceara o favoare lui Dumnezeu.

Intrebare: Doamne, da-mi si mie te rog un banut?
Raspuns: O clipa…

1 mai muncitoresc. Acum ca am din nou job, bineinteles ca am din nou liber de 1 mai, ce mandra sunt de mine, e foarte frumos sa ai o zi de 1 mai libera. In aceste conditii eu cu o parte din magic number 7 ne gandim sa facem si noi ceva de 1 mai. Cersenin avea deja planuri, ea a plecat la mare, mai ramaneam 6. Eu cu belladream luam joi hotararea sa mergem undeva de 1 mai si optiunile erau urmatoarele: iesim la cico cu toatele sau mergem la un gratar la taranoaia, undeva. Zis si facut contactez restul partilor si astept feedback. Din pacate inca o parte dintre noi isi facuse planuri, asa ca am ramas 5. Concluzia finala a acestei actiuni a fost sa iesim la cico, intrucat nu toata lumea se simtea prea bine ca sa mearga la gratar. A doua zi dimineata, in ziua de 1 mai muncitoresc cand eu m-am hotarat sa nu imi pun ceasul sa sune, pe la 11:30, vine la mine partea feminina a autoritatii tutelare ( ca sa-i spun asa) sa ma intrebe de planurile mele pentru aceasta vinere, eu pe jumatate adormita, pe jumatate ofticata ca m-a trezit, ii raspund in doi peri. Ea ma anunta ca impreuna cu autoritatea tutelara masculina vor merge la taranoaia pentru mici si bere si ca daca vreau sa particip la actiune, sunt binevenita:).

La auzul acestor cuvinte ma trazneste brusc ideea sa sun partile din magic number 7 ramase acasa, ca sa intreb daca nu cumva vor sa mergem la gratar. Zis si facut, pun mana pe telefon si incep sa sun si sa dau mesaje, raspunsurile nu intarzie sa apare si ne adunam 3 din magic number 7, care mai de care, cu micul, cu berea, cu samanta, cu sacul de carbuni sa mergem la taranoaia sa o punem de un gratar si de o tabla.

3 fete, 3 masini, cu parinti, boyfriends si catel ne indreptam catre taranoia care se gaseste la 30 de km de Bucuresti. Ajungem la taranoia si parcam masinile in fata curtii, toata lumea socata, 3 masini la mine la tara era ceva nemaivazut in sat, din moment ce in casa nu locuieste nimeni, pentru ca bunicii mei au murit si tata este singur la parinti, iar noi nu mergem asa de des. O fi auzit tot satul ca s-a strans multa lume in curte la mine, dar nu conteaza.

Inainte sa ne apucam de gratar, noi gagicile ne-am asezat pentru o tigara, un pahar cu suc si o samanta, timp in care partea feminina a autoritatii tutelare se agita sa puna de gratar. Dupa o tigara scurta ne-am mobilizat si noi: 2 barbati asamblau gratarul, unul scotea apa din put, iar restul de gagici se agitau sa pregateasca carnea. Am reusit sa facem gratarul si sa punem masa pentru a ne infrupta din buntatile fripte pe gratar. Dupa ce am luat masa ne-am asezat la o tabla, samanta, cola si bineinteles o tigara, tigara dupa masa.

Si in timp ce ne faceam linistiti siesta la soare, apar niste nori de ploaie, teoretic anuntati de meteorologi, dar in care noi nu credeam. Stropi de ploaie incep sa cada incet, dar sigur pe pamant, ceea ce l-a agitat foarte tare pe catelul nostru care nu suporta ploaia. Vazand ca nu e de gluma si ploaia nu se opreste ne-am mutat pe prispa casei unde era acoperit, dar ploaia a inceput si mai tare si vantul a adus picaturile pe tablele din lemn si ne-a gonit in casa.

Chiar daca afara ploua, nu ne-a impiedicat sa continuam jocul de table in casa pana cand usor, usor ne-am indreptat pe rand spre casa. Primii care au plecat a fost belladream cu prietenasu si catelul, pentru ca teoretic trebuiau sa ajunga la meci pe stadion. Apoi restul de gagici am ramas la vorba pana pe la 9 jumatate cand se oprise si ploaia si ne-am decis sa ne strangem si sa plecam si noi spre casele noastre. Zis si facut am plecat in tromba catre casa sub privirile curioase ale paysanilor de la mine din sat:).

Asadar, am avut un 1 mai muncitoresc reusit si chiar daca a inceput ploaia, am reusit sa manacam gratarul la fix:).

Viata este ca un dans, uneori ai nevoie sa schimbi ritmul, parca simti ca te plictisesti si ai impresia ca este aceeasi melodie ca se repeta la nesfarsit? Cum sa treci de la un vals la un tango, la un r&b, un house, un hip hop, la o populara, sau mai nou pe ritmuri de ska ? Pai iti dai drumul la Mp3/la laptop/ TV si apesi un buton/platesti intrarea in club, iti pui costumul de dans, toalele sexy de seara sau gasesti o nunta/ un botez, suplimentezi la masa si se rezolva. Ma intreb uneori de ce ai nevoie de pantofi de dans, de o muzica buna si de o locatie speciala. Cred ca ne-am descurca in picioarele goale pe iarba, fara vreo toala speciala pt dans si fara un gizmo electronic care sa ne ofera un playlist si sa ne pierdem vremea zappand prin el.
Precum dansul viata inseamna sa te adaptezi cu o sigura tinuta la mai multe ritmuri, sa te adaptezi cu un partener la diferite sincroane, sa ai energie pentru aproape toate dansurile, sa te descurci pe fiecare melodie la fel de bine si sa pui suflet in fiecare actiune. Asta insemna ca nu avem nevoie decat de trup si spirit…. Poti dansa oricand, oricum , oricand pe orice ritm. Este suficient sa poti si sa vrei cu adevarat.

Varianta asta este posibila si testata. Insa ce faci cand incepi sa simti asfaltul fierbinte sub picioare si te inteapa pietricele pe care calci? Cum ocolesti gropile? O alegi pe cea mai adanca si ingusta, sau pe cea mica si intinsa? Si daca nu ai timp sa alegi si pur si simplu iti apar in cale? Si cand ploaia care cade este rece si uda…rezisti pana cand iese soarele? Gasesti un adapost? Il cauti, sau astepti sa ti-l ofere cineva?

Ma gandeam ca nu am mai dansat de mult asa cum o faceam candva, ca nu am mai pus atata pasiune, viata in dans. Mi-am propus sa recuperez in seara asta. Va astept cu drag in aceasta seara. In jur de ora 1.30 va astept pe Drumul Binelui, nr. 13. Intrarea este gratuita, conditia obligatorie este zambetul pe buze, chef de viata si eliberarea de ce este material.

Trece timpul si odata cu el, parca trec si lucrurile care ne faceau sa radem. Mi-e dor de naivitatea unui boboc derutat in noua lume a studentiei, de naivitatea in speranta ca maine va fi mai bine, ca maine vom creste mari si vom schimba ceva. Mi-e dor de vremea cand o zi parea lunga cu un seminar si doua cursuri de seara, dintre care unul nu prea se punea intrucat o zi senina cu soare nu se petrece intauntru. Remember? O bluzita, o fustita si diverse accesorii ne asteptau pe magheru… Le auzeam strigatul din fundul salii reci si intunecate de curs. Parca ma chema inghetata… Hmmm, ce vremuri bune.

Viata de student pare asa departe, uneori ma gandesc ca au trecut vreo 5 ani, insa realitatea este alta… Imi lipsesc petrecerile in pijamale cu clatite, spaghete si cipsuri, cu fata obsedata de curatenie care nu putea sa doarma la 4 dim daca nu era curat in camera, de cea care statea cu … in gura- de fapt cred ca erau mai multe, ca doar ne placeau discutiile de genul asta, doar experimentam si noi experientele altora. Imi lipsesc noptile pierdute aiurea, purtand conversatii elaborate despre ultimele diete eficiente, despre colegul de la facultate care parca i-a aruncat azi un zambet trecator, de conversatiile eterne despre barbati si comportamentul lor la indigo. 

Imi lipseste formula intreaga, imi lipseste esenta adevarata. Uneori am impresia ca s-a pierdut pe drum, insa apare o raza de speranta, un comentariu stupid,  o evaluare a nr de kg al iubitilor, ale noastre sunt tabu :).  Unde sunt discutiile elaborate despre sex, despre curcubee, floricele si culori, despre I never had an.. sau I always have one?

Mi-e dor de energia de alta data, de naivitatea fiecarei clipe traita la maxim. Uneori am impresia ca nu mai cream amintiri, ca avem doar ce a fost, ca ne-am plafonat intr-un univers comod, de rutina, inca care ne pierdem pe noi insine. 

Oare unde suntem noi? Cele care eram? Unde sunt Brilliant Bugs? Unde e magia? Sper ca inca o mai purtam in noi si are nevoie doar de un polish pentru a iesi la iveala.

Kiss for all my girls.

Pagina următoare »