Cred ca trebuie sa accept ca trecem intr-un nou capitol al vietii noastre. Trecem de la complex la banal. De la intrebari si momente de criza de identitate la raspunsuri si certitudini. Ne banalizam existenta prin casatorii, copii, devenind o familie in loc de o persoana. Nu mai suntem adolescentul in deruta, cu inclinatii contrastante spre filosofie si clubbing, nu mai suntem unul, devenim mai multi, devenim familia. Iar familia sufoca individul dar creeaza altceva: creeaza omul deplin. Omul complet este apanajul lui NOI. A trai in NOI si nu in EU inseamna maturizare.

Una din magice face primul pas catre viata incorsetata de verigheta. Sa fie intr-un ceas bun. Cat despre mine…voi incerca sa abordez putin cu spiridusul care manevreaza timpul problema trecerii prea rapide si ireversibile a lui…a timpului.

Imi impleticesc pasii printre lacrimi sughitate catre un eveniment intitulat botez, cu multe posibile ode oracaitoare. Imi fac calculul aritmetic al portofelului. De fiecare data ies prost. Azi un botez, saptamana viitoare altul si imi iau adio cu o batista inmuiata in transpiratia muncii de zi cu zi de la concediul binemeritat si dorit in Malta sau Turcia.
Aviz amatorilor de senzatii tari: faceti si voi copii sau casatoriti-va cand nu e criza economica si reducerile la agentiile de turism sunt masive.

Bucuria omului implica darnicia altora. Singurul eveniment scutit de obligatii banesti este inmormantarea. Acolo nu ma invita nimeni. Mancare pe gratis, poti sa bagi si in traista daca vrei ca oricum toata lumea boceste si nu observa. Provizii pentru o intreaga saptamana plus lipsa plicului din fata farfuriei tale cu un efect digestiv benefic : nu se mai inalta in fata ochilor in timp ce mananci monstruozitatea de plic legat cu o sfoara de matase pe care scrie cu litere mari ca pe crucea ce o porti in spinare, numele tau.

Dileme pe care un suflet de om le incearca la un botez sau la o casatorie: daca dau mai putin decat tanti Tanta Clanta o sa ma ocarasca mirii; daca dau mai mult raman si primavara asta fara perechea de pantofi ideala care sa nu imi provoace rani de fiecare data cand o incalt; daca zic ca nu vin ca m-am taiat la o unghie si in ipohondria mea solicit urgent o internare, amintirea acestui refuz va plana atat de puternic in mintea celor care ma invita, incat voi simti prin toate componentele mele racoarea unei priviri sagetate animalic de rautacios. La nunti sau la botezuri suntem cei mai adorabili daca venim cu un picor sau o mana in ghips ca sa aratam dorinta cu care am vrut sa venim pentru a umfla plicul, a-l face obez si gata gata sa explodeze in catralioane de maruntaie de hartie, amintirea unui brav copac.

Daca amintirea unui concediu de vis pe care nu l-ai mai avut de 3 ani ar putea pali in fata neasemuitei fericiri a oamenilor, invitatia dupa un an la divort nu mai suna atat de bine. Ba mai mult, pare ca o malefica oportunitate de a mai aseza un plic in fata mesenilor prezenti la tribunal, umezindu-si batistele la gandul cat de fericiti ar fi putut fi daca….Eu tot la concediul meu ma gandesc.