Da!

In sfarsit campul muncii m-a adoptat la sanul sau, ca un parinte binevoitor catre fiica sa risipitoare (incep sa sun ca sor-mea :)), si dupa aproape 2 ani de leneveala si dulce trezire la ora 12, astazi am intrat si eu in randul oamenilor responsabili.

Ziua a inceput promitator:

Tata: „Hai, trezeste-te ca e 6:30″

Eu, zvarlind perna in directia generala din care venea vocea: „Nu recunosc decat o ora 6 pe zi, si asta nu e aia!”

Acestea fiind zise, mi-am adus aminte ca trebuie sa-mi fac parul si sa ma machiez, asa ca am catadicsit sa ma ridic. Stiam ca va fi o zi buna in momentul in care m-am incurcat in plapuma, am cazut din pat si am ratat podeaua.

Toate bune si frumoase, ma fac gigea si ma indrept catre servici. Dupa o ora ajung, si fac si eu ca Imparatul Verde: „Ba, da departe mai lucrez!!!

In fine, fac cunostinta cu colegii (retin fix doua nume, la restul zambesc frumos si dau din cap), tre sa intreb unde e buda, sa astept ITstu sa-mi faca mailul (de parca eu n-as fi stiut sa-l fac), zic vreo doua de bine si de neamuri cand descopar ca pagina de yahoo e blocata si la fel si meebo, imi fac ochii ca la girofar incercand sa invat programele interne din miscarie rapide ale colegelor, neuronul protesteaza din cauza de lipsa de cofeina si de tutun cat timp incearca sa memoreze din prima toate detaliile programului pe care va trebui sa-l vand.

Respir, inspir, trec 2 ore. Deja gandul meu incepea sa zboare catre placerile nebanuite provocate de coborarea sinuasa a fumului catre plamani, de mangaierea gingasa a fumului in timp ce urca pentru a fi explulzat pe nedrept in aerul rece de afara, si dandu-mi seama de gandurile lirice provocate de un gest atat de prozaic precum este fumatul, realizez ca a trecut prea mult timp de cand am inhalat ultima gura de tutun, si planuiesc o corectare a situatiei. Insa aflu ca managementul este mai putin liric decat mine si se incrunta in fata unor asemenea obiceiuri. Cu alte cuvinte fumatul e banat in timpul programului.

Pierzandu-mi motivatia de a trai, ma asez din greu la loc pe scaun si ma uit la ceas: ora 11. Crap!

11:42 – Incep sa am ganduri prietenoase fata de momentele din liceu in care ne strangeam 8 fete langa geamul de la baie ca sa fumam. Inspectez budele, dar sunt prevazute cu sistem de detectare a fumului

12:23 – Ecranul calculatorului pare a fi inghitit de un nor gingas de fum straveziu. Raman pierduta in spatiu admirand unduirea delicata a norisorilor gri, minunandu-ma de nuanta lor argintie atunci cand intalnesc cate o raza de soare ratacita. Inspir adanc, cu narile fornaind ca o iapa in fata unui cotor de mar gustos, incercand sa adancesc senzatia paradisiaca a fumului.

12:35 – Realizez ca bat campii intr-un stil barbar. Incerc sa ma comport profesional. Nu-mi iese.

13:18 – Strecor nevazuta pachetul de tigari in cizme si o iau la fuga spre lift.

13:23 – I finally feel human again.

13:24 – Ma arunc asupra taskurilor zilnice cu un entuziasm nemaintalnit, degetele mele zboara de-a lungul tastaturii, internetul face eforturi sa tina pasul cu mine, ochii mei deslusesc fiecare detaliu.

15:06 – Privesc cu jind un geam deschis in coltul biroului. Socotesc unghiurile de vizibilitate si realizez ca nu pot sa trag 2 fumuri fara sa ma vada cineva. Incerc sa ma impac cu soarta-mi cruda.

15:48 – Colega din fata mi-a citit suferinta, si s-a oferit sa puna sare pe ranile mele. Aflu ca si ea fumeaza si ii spun ca ii iert orice daca imi descrie senzatia, pentru ca eu am uitat-o.

16:25 – Estimez care ar fi sansele sa primesc premiul Nobel pentru creativitate daca reusesc sa inventez tutunul lichid care poate fi introdus intr-o perfuzie. Arunc un ochi la mainile mele si ma demoralizez: eu nu am vene destul de vizibile incat sa-mi administrez singura perfuzia.

16:53 – Capitulez si ma indrept spasita catre lift.

17:00 – Ochii imi sunt limpezi, zambetul e la locul lui chiar daca gloss-ul s-a dus de mult, degetele mele fac furori pe taste.

17:59 – incep numaratoarea inversa, socotesc cate tigari pot suda de la sediul firmei pana la metrou. La naiba, doar 5!!!

19:08 – Intru in casa racnind ca din gura de sarpe „Baiete, sari cu bricheta ca tre sa fumez!!!!!!!!!!” („Baiete” fiind apelativul pentru partea masculina a autoritatii-mi tutelare)

23:10 – Am fumat o treime de pachet de tigari, am facut o baie cu spuma (n-am avut spuma de baie cu aroma de tutun, am folosit-o pe cea cu aroma de mure), si ma uit la meci. Viata e din nou frumoasa, dar doar pana maine de dimineata cand o sa trebuiasca sa ma trezesc la 6 ca sa-mi fac parul.

Noapte buna

 

Pentru ca viata mea profesionala consta in navigarea pe internet in cautare de joburi, de asta o sa se lege si post-ul meu de astazi.

Stand eu frumos in fata calculatorului si frunzarind site-urile de joburi (pentru ca, nu-i asa?, vine cutremurul si trebuie sa fac rost de bani in caz ca imi crapa tencuiala), am descoperit un nou trend in cerintele de angajare: SA NU FUMEZI. Acuma ma scuzati, s-ar putea sa fiu eu un pic partinitoare, avand in vedere ca intru in cel de-al 8lea an de relatii amoroase cu tutunul, da asta mi se pare o prostie. Inteleg sa mi se spuna sa nu fumez in birou, sau sa nu-mi iau pauze de tigara (diger mai greu, dar sa zicem ca inteleg). Dar nu inteleg ce treaba au ei cu sado-masochismul meu fata de plamanii proprii. Adica daca eu ma duc la interviu si le arat ca stiu sa imi fac treaba bine, dar cum ajung acasa sudez tigara de la tigara…asta inseamna ca n-o sa ma angajeze pe mine, ci eventual pe cineva care e mai prost pregatit dar nu fumeaza? WTF? Astea sunt criterii de angajare?

„- adaptare la sarcini de lucru schimbatoare;

– echilibru emotional;
– NEFUMATOARE”

„Anuntul contine interviu online cu 3 intrebari:

Cate tigari fumati intr-o zi?
A) nefumator
B) maxim 10
C) aproape un pachet
D) mai mult de 1 pachet”

Pai fratilor, asta v-ati gasit voi sa intrebati?? Asta e criteriul de alegere al CV-urilor? Ce s-a intamplat cu vremurile bune in care te angajau in functie de experienta, studii, capacitati?

Vorbeam adineauri cu Veverita Nebuna si-mi spunea ca poate ca cer nefumatori ca sa nu-si ia atatea pauze de tigara. Pai in cazul asta ar trebui sa treaca la cerinte de angajare si „fara probleme cu vezica”, ca si asa pot sa-mi iau multe pauze de mers la toaleta. Sau poate ca se ingrijoreaza ca fumand, as avea pretentia unui salariu mai mare. Eu stiu ca as putea sa merg ca o floricica la interviu si sa le spun „Tutun? Eu? Blasfemie!!! Niciodata!!!„, o data ce ma angajeaza doar n-o sa ma concedieze peste 2 zile pe motiv ca fumez. Dar nu imi place sa mint, si sincer s-au dus vremurile din liceu cand imi ascundeam pachetul pe lift ca sa nu mi-l gaseasca mama.

Alta cerinta este sa fii WORKAHOLIC. Cu alte cuvinte sa stai, sa muncesti, sa mananci si sa dormi la mama companie, eventual si pe un salariu de nimic. Eu inteleg oamenii pasionati de munca lor, dedicati, and all that shit. Da’ pana la urma o viata avem, si sincer bunica-mea deja se gandeste sa-mi croiasca rochia de mireasa, nu vreau sa ajung sa-i spun „No, thanks, I’m already married…to my job„. Inteleg si orele suplimentare (atunci cand e cazul), dar munca e munca si viata e viata. Iar cand vad un job in care se cere sa fii workaholic, deja mi se aprinde beculetul de alarma: „Ba, astia vor sa ma mut cu totul in birou si sa nu cracnesc daca programul de lucru e de la 7 la 23, iar sambata si duminica de la 8 la 22!

A treia cerinta (pe care am vazut-o in cel putin 4 anunturi) este sa ai „ECHILIBRU EMOTIONAL”. Ce dracu inseamna asta? Sa nu izbucnesc in plans cand nu merge xeroxu? Sa nu fac dovada sindromului premenstrual cand ma streseaza seful? Si cum masurati voi asta? Macar imi dati niste teste sa ma distrez si eu raspunzand la intrebari? Sau ma credeti pe cuvant? Si daca e asa important pentru voi echilibrul emotional, cum stiti voi ca eu, Gigel sau Eurosina nu minitim cand spunem ca avem? Ca emotiile mele poa’ sa faca ca Hopa Mitica si sa vin sa ma angajati cu scopul precis de a va face viata un infern dovedindu-va ca NU am echilibru emotional. Dar daca am echilibru emotional si n-am studii ma angajati?