Pazea ca vine!!!

Bah, de trei zile numa de cutremur aud. Incepe sa devina de-a dreptul plictisitor, si ce e mai rau, baga spaima’n turma. Adica in populatie. Si astia-s prosti si cred. Ori n-au ei pic de bun simt, ori sunt eu usor inconstienta ca mi se falfaie.

Mai nou cica marele cutremur va fi in jur de 6-7 mai. Si pica tot….sau aproape…cica 80% din cladiri si nu stiu cate alte chestii. Motiv pentru care populatia se isterizeaza si risca infarturi sau atacuri cerebrale inainte sa experimenteze daca e sau nu e sa se hatzane. Tot online-ul vorbeste de „marele” Istrate, toate televiziunile vorbesc cu seismologi, mistici, epileptici cu viziuni, ghicitori in stele sau in rahat, care sa ne spuna ca o sa murim cu totii. Pana la urma oricine moare, oameni buni! Ca e cutremur, ca te lasa inima, ca aluneci pe gheata sau ca-ti pica in cap ghiveciul de flori al vecinei de la 3.

Maica-mea, de exemplu,  isi bate creierii sa se gandeasca unde sa plecam cateva zile la inceputul lui mai. Io si cu tata ne batem cu palmele peste frunte. De parca de asta avem noi bani acuma. Vazand ca nu prea are sanse cu noi, maica-mea insista sa-i caut lanternele si bateriile de rezerva sa le aiba la’ndemana.  I-am explicat logic ca nu lanterna este prima prioritate in caz ca pica blocu peste noi: „Nu poti s-o mananci, ma indoiesc ca lichidul de baterie este potabil si nu poti sa te bandajezi cu ea daca ti-a cazut tavanul in cap, dar macar te simti mult mai bine ca nu esti pe intuneric!„. Mama a fost uimita de logica mea, drept pentru care m-a insarcinat sa pregatesc o „geanta de urgenta”, kit de supravietuire sau bocceluta cu indispensabile pe care s-o avem pregatita langa usa in caz de cutremur. Am anuntat-o foarte serioasa ca primul obiect cu care voi incepe „trusa” va fi curpapirul (pe principiul „When fear is here, I want it near!” ).

Pe mine ma amuza ideea ca am ocazia sa ma uit la magazinele online de survival.….si sa pun in aplicare ce stiu de la Man vs. Wild. Mai ca mi-as cumpara un amnar…sau chibrituri waterproof? sau batoane luminiscente? pastile pentru potabilizarea (probabil ca asta nu e un cuvant, dar intelegeti voi ideea ) apei? Ce e la noi cam suge, americanii ne bat la popou in materie de echipamente din astea . Ceea ce ma face sa-mi amintesc de un status de messenger al unei colege din generala : ” Daca vine sfarsitul lumii…veniti in Romania, ca suntem cu 100 de ani in urma!„.  In fine. Am petrecut aseara 2 ore uitandu-ma pe site-urile lor de survival. Mai ca mi s-a facut pofta sa mai citesc o data US Army Survival Manual fm 21-76….V-am zis ca am pasiuni ciudate? 😛

Dupa ce a facut isteria cu lanternele, partea feminina a autoritatii tutelare a luat partea masculina la intrebari despre peretii de rezistenta ai apartamentului. Dupa ce i s-a explicat care sunt a fost foarte fericita, si s-a linistit pentru vreo jumatate de ora. N-am avut sadismul sa-i spun ca la cum e impartita casa si mobila noastra, nu suntem safe langa nici una din structurile de rezistenta.

Sa vedem cum arata rezistenta la mine in apartament:

– pilon de rezistenta in sufragerie: in dreapta geamuri, in stanga ditai bufetu umplut cu vesela mostenita de la bunica, vesela de la casatoria alor mei si colectia de picturi pe sticla ale mamei. Si bufetu e mai inalt ca mine. Ma indoiesc ca as vrea sa ma prinda un cutremur mare in zona aia, nu cred ca o ploaie de cioburi de sticla e chiar atat de placuta.

– Perete de rezistenta lung cat apartamentul (1):  in sufragerie pe o parte a peretelui e o biblioteca plina cu carti si geamuri de sticla inalta pana aproape de tavan, in partea cealalta canapeaua si un dulap suspendat cu usi de sticla si alte obiecte care se pot transforma in cioburi. Oi citi eu mult, da nu mi-ar placea sa am toata biblioteca in cap…la propriu vorbind;

pe hol…in peretele de rezistenta e camara (plina cu borcane, sticle, becuri, cele 4 rafturi de globuri si podoabe de pom, si diverse chestii inutile si periculoase….aici inca n-am apucat sa fac curatenie). Vis-a-vis e usa de la bucatarie care are pe aproximativ 80% din suprafata geam. Nici asta nu e un loc bun…pocneste geamu, poate explodeaza tevile de gaze, pica toata camara peste noi….

mai incolo pe hol: intr-o parte suntem lipiti de casa liftului, in cealalta e usa de la camera mea care si aia are 80% geam. Nici asta nu e buna, ca scarile si casa liftului pica primele, geamu se face praf, ne omoara cioburile.

si mai incolo pe hol (am un hol lung 😀 ): pe o parte dulapuri pana in tavan, pe cealalta parte 2 usi cu geamuri. Still no good.

– perete de rezistenta in dormitor (2): de o parte a lui e ditai dulapul, de cealalta geamurile si usa de la balcon. Hmmm….cioburi si ditai greutatea care sa pice peste noi…thanks, but no thanks!

– perete de rezistenta 1 si perete de rezistenta 2: astea se intersecteaza fix in WC-ul de servici. Care e spatiu de depozitare si nu mai incape in el nici un ac (nici aici n-am apucat sa fac ordine).

Concluzia: daca vine cutremuru’, am cacat steagu oricum!

Macar eu am motiv sa le raspund alor mei cand vin sa ma streseze ca e dezordine in camera: „La ce sa fac ordine, mama, ca daca vine cutremuru’ si pica, oricum se face dezordine si mai mare decat era, si nu-i pacat de munca mea?”

Acestea fiind zise ma gandesc sa ma duc sa ma spal pe cap si sa-mi fac unghiile….ca daca e sa supravietuiesc sub daramaturi, macar sa arat bine cand vin pompierii sa ma salveze….poate cine stie 😀

 

Cum am trait cutremurul

Toate bune si frumoase, ma intorc aseara de la clasica intalnire in Pizza Hut cu MagicNumber 7. Si, ca tot omul, primul meu gand cand intru in casa e sa ma duc in (vorba lui Caragiale) „incaperea unde nu intra decat o singura persoana„. Bun, astea fiind zise, ma sed comod, si deodata simt ca parca incepe sa se miste. Primul meu gand a fost „Ba, ce mama dracu, ca doar n-am baut nimic!”. Al doilea gand, cand am vazut ca se misca masina de spalat, a fost „Oh, rahat!” (o injuratura potrivita, avand in vedere camera in care ma aflam). Nu trec 2 secunde, ca da mama navala in baie tipand „E cutremur, hai sub tocul usiiiiiiiiii!”. Eu, cu pantalonii in vine, cu o mana incercam sa-i ridic, de o mana ma tragea mama sub usa. Incerc sa-i explic femeii ca nu e tocma bine sa stai sub tocu usii la cutremur si o trag langa o comoda (scunda si plina cu carti, ca nu se face pilaf cand pica ceva peste ea). Mama se aseaza si striga „Repede, ghemuieste-te in pozitia fetalaaaaaaaaaaaa!!”. Pe mine ma apuca, bineinteles, rasu. In timpu asta, tata striga din partea cealalta a casei „Fi-meo, stai linistita„, io ii raspundeam, tot strigand „Ai gresit adresa, incearca la mama!„. Mama striga la tata „Nu sta langa geaaaaaaaaaaam!!”. Tata raspundea „Stau in paaaat!” (patu fiind langa geam). Na, si cum incepu, asa se si termina. Adica repede.

Si incep sa calmez partea feminina a autoritatii tutelare explicandu-i ca blocul nostru e facut dupa ’77 si ca rezista la un cutremur de 8 grade, si ca degeaba ne ghemuim noi in sufragerie langa comoda, ca daca e sa pice si prin vreun miracol sa supravietuim, pana ne gaseste pe noi cineva….sticle de apa n-avem, mancarea e in frigider (note to self, cand mai vine vreun cutremur, camera potrivita in care sa te ghemuiesti langa ceva e bucataria), iar trusa de prim ajutor e impartita in toata casa….spirtu e in baie, bandajele sterile intr-o parte a sufrageriei si la mine in camera (io sunt predispusa catre accidente), si medicamentele in cealalta parte a sufrageriei.

Si imi aduc aminte de celelalte 2 cutremure pe care le-am trait. Unul a fost prin ’91 parca. Pe la pranz. Venise mama acasa, se dusese sa se culce. Eu incercam sa fac la fel la mine in pat. Si la un moment dat incepe sa se miste. Io, cu logica de fier a unui copil de 6 ani zic „Hopa, sa vezi ca am sarit prea mult inpat de dimineata si s-au stricat arcurile! Sa vezi cata bataia imi iau de la tata cand vine!” (eu la varsta aia eram spaima peretilor – colorati cu carioca, a geamurilor – sparte cu mingea, si rupsesem deja patul o data sarind in el cu vecina-miu). Intra mama ca o vijelie la mine in camera, ma smulge din pat cu tot cu patura si ma duce sub tocul usii. Io, curioasa ca orice copil :” Da de ce se misca? Da ce e aia cutremur? Da de ce stam langa usa si nu iesim?„, mama, exasperata ca nu reusea sa-si faca rugaciunea din cauza vorbariei mele imi zice sa tac, la care eu ofuscata :”Da de ce? Daca tac se opreste???„. Bineinteles, dupa …am iesit in strada (eu foarte fericita ca ma mandream cu pijamaua mea cea noua) si ne-am plimbat vreo 2 ore pana cand s-a gandit mama ca nu mai vine vreo replica.

Alt cutremur am prins acu vreo 2 ani. Noaptea. Eu ma culcasem, si la un moment dat simt ceva dubios. In starea aia dintre somn si trezire, stau eu si ma gandesc, incercand sa-mi dau seama daca ma misc sau nu. Cand stabilesc faptul ca eu nu ma misc, ci se misca patu, zic „Ba,s a vezi ca e cutremur„. Si cu aceeasi logica profunda din starea aia de somn, zic sa ma uit la lustra sa vad daca se misca. Ce dumnezeu sa vad ca era bezna. In fine, aud cum striga mama „Cutremurrrrrrrrr!”. Ies si io din camera, cu ochii carpiti, mama bineinteles, ma trage sub tocul usii. Eu eram foarte fascinata sa ma uit cum se misca biblioteca. (Stau la etaju 7 si se hatzane blocu ca plopu pe furtuna)

Mama cica  „Roaga-te„.

Io „Mai bine ma duc sa iau o sticla de apa„.

Si apare si tata din dormitor, scarpinandu-se in cap: „Ce-aveti ma de stati ghemuite asa?„.

Mama „Nu simti, e cutremur!!!„.

Tata „Fuse si se duse, ca s-a terminat!”

Pe principiul…daca e sa pice, pica…si nu ma ajuta la nimic daca fac un atac de cord inainte sa vad daca supravietuiesc sub daramaturi. Sau daca incerc sa sar pe geam de la etajul 7 la prima zgaltaiala. Noi sa fim sanatosi!!