Job Hunting


Ei bine, m-am intors!!!

Dupa o perioada de tacere (ceea ce nu-mi sta in fire), colaborari nereusite (veti intelege in posturi viitoare) si pur si simplu minunari si incercari de a lumina meandrele sinapselor mele misterioase, revin cu ultima povestire din domeniul job hunting-ului. Copyright, my BFF.

Distinsa domnisoara in cauza, dorind sa-si upgradeze masina, se hotaraste sa-si caute un nou job. Si da iama in Ejobs. Satisfacuta de rezultatele cautarilor, incepe sa apese cu entuziasm butonul „Aplica”. Nu trec 2 zile, ca primeste un mail pentru postul la care aplicase. Deja se pregatea sa desfaca sampania, se gandea cum sa-si scrie scrisoarea de demisie si eventual cum sa lase laxative in borcanul de zahar pentru cafea, ca sa aiba ultimul cuvant in diversele dispute cu colegii care au avut loc de-a lungul timpului.

Si mail-ul suna in felul urmator:

Dear miss,

Thank you for the interest in working with us. In order to step into the second selection phase please answer the following question:

Are you aware that you applied for a job in Afghanistan?”

Morala: Uitati-va cu atentie la posturile pentru care aplicati, altfel va puteti trezi in celalalt capat al lumii!!


Anunțuri

Pentru ca viata mea profesionala consta in navigarea pe internet in cautare de joburi, de asta o sa se lege si post-ul meu de astazi.

Stand eu frumos in fata calculatorului si frunzarind site-urile de joburi (pentru ca, nu-i asa?, vine cutremurul si trebuie sa fac rost de bani in caz ca imi crapa tencuiala), am descoperit un nou trend in cerintele de angajare: SA NU FUMEZI. Acuma ma scuzati, s-ar putea sa fiu eu un pic partinitoare, avand in vedere ca intru in cel de-al 8lea an de relatii amoroase cu tutunul, da asta mi se pare o prostie. Inteleg sa mi se spuna sa nu fumez in birou, sau sa nu-mi iau pauze de tigara (diger mai greu, dar sa zicem ca inteleg). Dar nu inteleg ce treaba au ei cu sado-masochismul meu fata de plamanii proprii. Adica daca eu ma duc la interviu si le arat ca stiu sa imi fac treaba bine, dar cum ajung acasa sudez tigara de la tigara…asta inseamna ca n-o sa ma angajeze pe mine, ci eventual pe cineva care e mai prost pregatit dar nu fumeaza? WTF? Astea sunt criterii de angajare?

„- adaptare la sarcini de lucru schimbatoare;

– echilibru emotional;
– NEFUMATOARE”

„Anuntul contine interviu online cu 3 intrebari:

Cate tigari fumati intr-o zi?
A) nefumator
B) maxim 10
C) aproape un pachet
D) mai mult de 1 pachet”

Pai fratilor, asta v-ati gasit voi sa intrebati?? Asta e criteriul de alegere al CV-urilor? Ce s-a intamplat cu vremurile bune in care te angajau in functie de experienta, studii, capacitati?

Vorbeam adineauri cu Veverita Nebuna si-mi spunea ca poate ca cer nefumatori ca sa nu-si ia atatea pauze de tigara. Pai in cazul asta ar trebui sa treaca la cerinte de angajare si „fara probleme cu vezica”, ca si asa pot sa-mi iau multe pauze de mers la toaleta. Sau poate ca se ingrijoreaza ca fumand, as avea pretentia unui salariu mai mare. Eu stiu ca as putea sa merg ca o floricica la interviu si sa le spun „Tutun? Eu? Blasfemie!!! Niciodata!!!„, o data ce ma angajeaza doar n-o sa ma concedieze peste 2 zile pe motiv ca fumez. Dar nu imi place sa mint, si sincer s-au dus vremurile din liceu cand imi ascundeam pachetul pe lift ca sa nu mi-l gaseasca mama.

Alta cerinta este sa fii WORKAHOLIC. Cu alte cuvinte sa stai, sa muncesti, sa mananci si sa dormi la mama companie, eventual si pe un salariu de nimic. Eu inteleg oamenii pasionati de munca lor, dedicati, and all that shit. Da’ pana la urma o viata avem, si sincer bunica-mea deja se gandeste sa-mi croiasca rochia de mireasa, nu vreau sa ajung sa-i spun „No, thanks, I’m already married…to my job„. Inteleg si orele suplimentare (atunci cand e cazul), dar munca e munca si viata e viata. Iar cand vad un job in care se cere sa fii workaholic, deja mi se aprinde beculetul de alarma: „Ba, astia vor sa ma mut cu totul in birou si sa nu cracnesc daca programul de lucru e de la 7 la 23, iar sambata si duminica de la 8 la 22!

A treia cerinta (pe care am vazut-o in cel putin 4 anunturi) este sa ai „ECHILIBRU EMOTIONAL”. Ce dracu inseamna asta? Sa nu izbucnesc in plans cand nu merge xeroxu? Sa nu fac dovada sindromului premenstrual cand ma streseaza seful? Si cum masurati voi asta? Macar imi dati niste teste sa ma distrez si eu raspunzand la intrebari? Sau ma credeti pe cuvant? Si daca e asa important pentru voi echilibrul emotional, cum stiti voi ca eu, Gigel sau Eurosina nu minitim cand spunem ca avem? Ca emotiile mele poa’ sa faca ca Hopa Mitica si sa vin sa ma angajati cu scopul precis de a va face viata un infern dovedindu-va ca NU am echilibru emotional. Dar daca am echilibru emotional si n-am studii ma angajati?

Revin in forta cu ultimile experiente din cercul oamenilor someri….adica noi experiente la interviuri.

Azi cred ca am fost la cel mai ciudat interviu din toata viata mea (ceea ce e adevarat, nu e mult, avand in vedrere ca e abia al 6lea, dar stati sa cititi)

Deci, ma suna ieri unii de la o firma de publicitate, pentru un post de assistent marketing la care aplicasem acum vreo luna. Eu ma ud toata, si de dimineata incepe distractia: cauta hainele office (pe care nu le-am mai purtat de 1 an, noroc ca inca ma incap), aranjeaz claia de par intr-o forma decenta, nu te boi prea tare, gandeste raspunsurile la intrebarile capcana….na, pana mea, ritualul de dinainte de interviu. Plec constiincioasa cu o ora inainte de acasa, nu de alta, da’ interviul era in partea cealalta a orasului. Iau taxiul, ca nu stiam zona, sun poporu sa cer sfaturi si sa-i intreb daca au auzit de firma la care ma duceam…si hop, ajung. Cu 45 de minute inainte de ora de incepere. Toate bune si frumoase, dau de o banca in apropiere si ma apuc sa citesc ultimul numar din FCSB. (Fata prevazatoare, mi-l pusesem in geanta in caz ca ajung prea repede). Termin de citit la fix si o iau spre marea firma. Care era intr-o curte cu o spalatorie auto si un service. In fine.

Urc, zic la receptie cine sunt si de ce am venit si mi se spune sa astept. Si io astept. Trec vreo 15 minute, iese tanti care fusese inaintea mea la interviu si urmez eu. Intru la un gigel in birou. Zic „Buna ziua„, ma prezint, na, fata politicoasa. Prima bila neagra pentru gigel e ca nici nu s-a prezentat, nici nu mi-a dat mana. Trec peste asta, ma asez pe scaun, si astept. Si gigel imi zice „Vorbeste!”. Io clipesc de cateva ori si il intreb cu ce vrea sa incep si pe ce vrea sa insist…pe educatie, pe experienta….Gigel zice „Vorbeste!„. No, si ma apuc sa vorbesc. O iau pe firul epic, ii povestesc de facultate, de ERASMUS, de experienta, de skilluri, despre planurile de viitor (profesionale, bineinteles), de ce vreau eu sa lucrez in marketing….chestiile evidente…si la un moment dat termin. Si gigel se uita la mine. Si io ma uit la el. Si-mi zice „Pai mai vorbeste!„. (asta in timp ce facea desene pe cv-ul meu. Si io din nou ii zic „Pai informatia relevanta despre mine v-am spus-o, asupra carui aspect vreti sa  insist?„. Gigel, semet, imi spune „Pai esti nascuta in ’85. Ai un produs pe care il stii de 24 de ani. Prezinta-l!„. Io ma abtin sa-i zic ca tocma asta am facut, si in schimb ii raspund ca am facut prezentarea generala, si ca acum ar trebui sa cunosc publicul tinta ca sa gasesc formula de ma adresa lui in mod specific. Si se uita gigel lung la mine si imi zice „No, io nu cred ca tu esti potrivita pentru postul asta, pentru ca noi cauntam un temperament sangvinic!”. Io ma abtin sa nu pufnesc in ras. Si zic, bine, hai sa vedem daca putem sa aflam vreo informatie relevanta despre post. Si il intreb cam care sunt atributiile postului. Si gigel imi spune „Domne, tu nu esti potrivita. Ca noi avem nevoie de cineva care sa flencane. Si tu daca eu tac, nu stii despre ce sa vorbesti.” E, si cam pe aici m-am prins eu cum sade treaba, mi-am bagat elegant picioarele si i-am zis „Dom’ne, io daca vreti pot sa va povestesc pana maine despre ce a facut Steaua etapa asta, cum a castigat Nadal turneul de la Monte Carlo, cum mi-am facut licenta pe marketing international, ce monumente am vazut in Spania sau ce carti am citit pana acum. Ideea este sa nu fiu redundanta, ci sa va ofer informatiile care va intereseaza.” (m-am abtinut sa-l intreb daca isi doreste ca asistentul de marketing sa le povesteasca clientilor despre nemurirea sufletului in loc sa le spuna despre produsele si ofertele companiei). Si el o tine pe-a lui „Nu, ca tu nu esti pur sangvinica, ca noi avem nevoie de cineva mai aiurit”. Eu ii zic ca in primul rand nu exista tip comportamental pur, ci predominant, si ca fiecare are caracteristici din toate cele 4  tipuri. El zice ca nu. Si multumesc pentru timpul acordat (fix 13 minute) si plec, ce dreacu sa fac.

Ba fratilor!Io inteleg ca astia de lucreaza in publicitate sunt mai creatori si mai bo(i)emi ei de felul lor, da’ da-o’n pastele ei, asta nu inseamna ca  tre sa aplice bo(i)emia asta la orice. Adica io, dupa mintea mea, daca as cauta un asistent (sau pentru orice alta functie, as cauta o persoana pe care sa ma pot baza. Da, sa zicem ca vreau sa fie capabila de batut campii, da’ ca sa vad daca poate, i-as da un test, sa faca o reclama, sa vorbeasca cu un client, un role-play, ceva….nu sa trag niste concluzii dintr-un interviu pe care nici macar nu l-am tinut. Ca el nu m-a intrebat nimic. Acuma io ma intreb ca daca ma duc cu testul facut in liceu, ala de imi zice ca temperamentul meu preponderent e sangvin, si ala secundar e coleric…oare ma angajeaza?

Din acelasi ciclu, de oameni care fac recrutare dupa cum li se pare lor..alaltaieri ma suna unii pt un post de assistant manager cu limba italiana. Si-mi cere sa vorbesc un pic in italiana. Pentru ca eu eram la Zuza, mancand ciorba de burta, le zic ca nu e un moment bun, si stabilim un interviu telefonic pentru a doua zi dimineata. Si ma trezesc eu constiincioasa la 8, ma apuc sa-mi gandesc raspunsurile la intrebari, umplu vreo 4 pagini cu intrebari si raspunsuri in italiana si astept. Si intr-un final ma suna gagica, si-mi zice sa-i vorbesc despre mine in italiana. Si ma apuc sa vorbesc (sau ma rog, sa citesc ce scrisesem). Si la un moment dat ma opreste si-mi zice ca o sa revina cu un telefon sa stabilim o intalnire face to face. Toata treaba asta a durat fix 2:37 minute. Asta cu tot cu politeturile de buna ziua, ce mai faceti, e un moment bun, va doresc o zi buna, etc. Pai ba, ce afli tu intr-un minut jumate? Io puteam lejer sa nu stiu boaba italiana si sa citesc de pe net. Nu-mi pui si tu macar 2-3 intrebari sa vezi cum inteleg, cum gandesc, cum ma descurc sa raspund la ele? In fine. Inca astept sa ma sune….

De ce oare toata lumea are senzatia ca stie sa faca recrutare?

Din ciclul job hunting revin cu ultima experienta in materie de interviu, bineinteles ca nu as putea sa spun de angajare:).
Asadar big day, big interview with a big important agency. Ma trezesc de dimineata, ma machiez, ma aranjez, imi schimb de vreo 15 ori hainele si intr-un final ajung la o forma finala, cea mai reusita speram eu.
Cum o durere de cap si una de stomac s-au gandit sa ma atace fix in dimineata aceea, aleg sa iau taxiul in speranta ca voi ajunge mai repede si imi va fi mai bine, macar sa ma adun sa pot sa vorbesc la interviu.
Zis si facut ajung la locatie, traversez in speranta ca nicio masina nu o sa reuseasca sa ma opreasca pentru a intra in acel birou. Desi am ajuns la fix, receptionera habar nu avea despre ce vorbesc, asa ca m-a poftit intr-o sala colorata si m-a servit cu un pahar cu apa. Peste 15 minute se intoarce pentru a ma anunta ca va sosi imediat persoana in cauza, asa ca mai astept inca 30 in liniste cu paharul cu apa in fata. Intr-un final apar si persoana cu care trebuia sa sustin interviul:). O tanti foarte dragutza care a inceput sa citeasca cv-ul meu, bucuroasa fiind ca am adus unul. Dupa un moment de tacere, ma asteptam la intrebari cheie, insa ea a inceput sa ma intrebe despre toate companiile pentru care am lucrat si nu ce am facut acolo.

Dupa ce i-am explicat ce si cum s-a oferit si ea sa-mi vorbeasca un pic despre job si despre companie. Dupa ce a ispravit mica povestioara incerca sa-si la revedere si sa ma trimita pa, dar eu uimita de faptul ca nu am spus nimic relevant despre ce am facut eu de fapt si ce stiu sa fac, m-am gandit sa o opresc si sa mentionez ca nu am apucat sa explic exact care este experienta mea. In acel moment ea a spus ca si-a cam dat seama si este in regula, dar m-a lasat sa mai bat campii vreo 5 minute ca sa vad eu ca ea chiar a inteles.

Am plecat bulversata de la intreviu, dar cu speranta ca ma va suna si poate o sa am un interviu cu persoana care are de fapt nevoie de mine si care o sa-si dea seama cat de overqualified sunt:).

Om trai si om vedea, dar impresia mea este ca tanti a pus cele mai nepotrivite intrebari si nu a reusit sa afle nimic care sa ateste experienta mea de PIAR.

Si cum ma plangeam ca nu ma mai suna nimeni si ca nu mai are nevoie nimeni de mine, sa ma bage in seama la un interviu, iata ca, dupa principiul ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se intample a sunat si telefonul pentru un al doilea interviu, la un interviu la care am fost in urma cu o luna.
Toate bune si frumoase, am fixat interviul, explicatiile tipei au fost mai mult decat incoerente si bineinteles ca a reusit sa ma deruteze si am ocolit mult pana cand am ajuns in punctul din care am plecat si pe unde initial vroiam sa o iau:). Intr-un final, dupa ce am intrebat o babuta careia i-a luat 10 min sa raspunda, am reusit sa ajung la interviu. Interviul a durat cam 45 de minute, timp in care i-am povestit tipei absolut tot ce am facut eu in viata asta, a fost ok parea impresionata de cv-ul meu, dar acum nu va lasati inselati de aparente, daca ma aleg va trebui sa mai sustin un interviu cu directorul general si bineinteles nici la al doilea interviu nu mi-a vorbit de salariu si era prea obosita sa mai negociez.

Off off si un pantof, asta este om trai si om vedea, acum sper sa-l cunosc si pe directorul lor general, in fond poate cunosc toata compania, dupa care imi spun ca sunt overqualified:D.

Oricum stati pe aproape, saptamana asta trebuie sa sune iar telefonul, au spus ca ma anunta indiferent de raspuns:D

Poate, poate, iese ceva:D

Ba, io zic ca Ejobsu are o fantoma. Deschid azi contu sa mai vad cine mi-a vazut CV-ul, si raman cu gura cascata in fata calculatorului (noroc ca inca nu e vremea mustelor). Contul meu de Ejobs ma anunta fericit ca am aplicat la un post de CONTABIL. No, acuma, io am facut facultate de comunicare, iar la liceu am facut umanul. Am o teroare profunda cand vine vorba de matematica, iar nivelul meu la acest subiect este de ajuns cat sa ma duc sa fac piata si sa nu ma insele taranii la rest. Nici beata sa fi fost si nu as fi aplicat la asa un post. Asa ca explicati-mi voi mie cum s-a produs minunea? Si, mai important….cum pot sa-mi retrag CV-ul de la aplicatia asta???

Din ciclul „Daca campu muncii nu ma vrea, eu il vreu„, va anunt ca nu, nu am luat postul pentru care am avut interviu in italiana la firma…sa-i zicem XYZ!!

Dar sa va povestesc cum a fost la interviu. M-am trezit plina de constiinta la ora 6. Interviul il aveam la ora 9 jumate, dar, asa cum cei care ma cunosc bine stiu, am o manie cu aranjatul….mai ales la interviu: cum imi fac parul, cum ma machiez (cat sa nu para ca mi-am dat cu bidineaua pe fata…si fetelor, voi stiti ca „machiajul natural” e cel mai greu de facut), cu ce ma imbrac, etc. Am vazut ca afara ploua, asa ca mi-am bagat picioarele si am mai dormit o ora (ora pe care o rezervasem pentru facutul parului…oricum nimic n-ar fi rezistat in ploaia aia, asa ca l-am prins in coada, ceea ce pentru mine e o blasfemie). In fine, plec plina de entuziasm la 8 jumate (desi pana la locul interviului faceam fix juma de ora)…sa insel traficul si sa dea bine ca ajung mai devreme/la timp. Nu mai spun ca pe drum pana la „locul adevarului” am cascat constant din 10 in 10 secunde…consecinta programului de vegetat acasa: obicei de culcat la 3-4, sculat la 12. Pana acolo, m-am fortat sa gandesc in italiana, macar sa am ceva exercitiu (asta, si pentru ca uitasem sa-mi pun Mp3 Player-u la incarcat).

Ajung, sunt invitata sa iau un scaun pe hol, mai apare o gigica venita pentru acelasi interviu, ia loc langa mine, initial zambim una la alta, dupa care intram in vorba. Na, trebuia sa fie mai bine decat sa stau sa repet fraze elaborate in italiana. Intre paranteze fie spus…ok, firma de HR care intermedia toata afacerea o fi ea intr-un apartament de bloc…da pana mea, am lucrat si eu la firma de HR….si acolo never ever nu se intalneau candidatii intre ei, nici nu asteptau pe holuri ca sa auda ce vorbeste directoru companiei cu una dintre colege (despre manageru de la firma XYZ, care inca nu venise, si trecusera 15 minute de cand ar fi trebuit sa intru la interviu). In fine.

Dupa vreo 20 de minute apare si nenea Directoru de la firma XYZ, se duce, vorbeste cu Directoru de la firma de HR (au venit fetele, cum sunt, ce si cine le intreaba, etc….not profi, not profi!!!!). Intru.

Buna ziua, buna ziua, io sunt cutare, mi se prezinta si ei (ca am avut interviul cu amandoi directorii, cel de la firma de HR si cel de la firma XYZ). Ambii italieni. Of, incepusem sa uit cat de repede vorbesc italienii (noroc ca am antrenament cu Twinkle, care vorbeste la fel de repede in momentele ei de patos….numai ca macar ea vorbeste in romana). Eu concentrata sa inteleg ce-mi spune, sa gandesc raspunsu si sa-l si zic bine…

Prima intrebare, directoru firmei de HR: „De unde ai invatat italiana?„. Gandesc rapid sa sar peste partea cu „am invatat uitandu-ma la desene” (chestie care avea un mare succes pe vremea cand vorbeam cu italienii in ERASMUS), ii povestesc eu de liceu, de olimpiada, etc. Mi se mai pun cateva clasice intrebari de genul „ce vrei sa faci (cand o sa te faci mare)?„, „ce responsabilitati aveai la fostul tau loc de munca?”, etc. Ma intreaba „Care este primul lucru care iti vine in minte cand iti spun cuvantul affidabilità ( pe engleza: reliability, dependability, trustworthiness). Io stiu ca ar fi trebuit sa spun cu mandrie ” Numele meu mic este affidabilità!!!”, numai ca ma aflam intr-un oaresce conflict interior. Am vrut sa le zic : „Ba, asta e o treaba care nu se spune, ci se demonstreaza. Ca pe principiul asta pot sa va spun ca sunt si reincarnarea lu’ Mama Tereza!!!”. Da m-am abtinut. Intr-un sfarsit le-am zis ce reprezinta pentru mine cuvantul, si le-am zis si ca io cred ca-s si de incredere si responsabila.

Si intra in vorba nenea directoru de la firma XYZ :”Vad in CV-ul tau ca esti nascuta in 1985…poti sa-mi spui numele lunii?„. Io initial belesc ochii…asa… mai subtil. Ca sa intelegeti de ce aceasta reactie, va spun ca in CV-ul meu scrie clar: data nasterii – 16.05.1985!!! Ma abtin din rasputeri sa-i zic „Ba, baiete!!! Io dau din gura aici de vreo 15 minute…in italiana…repede si corect…acuma chiar crezi ca trebuie sa ma intrebi cum se zice la luna mai???? Ceva mai relevant nu poti sa intrebi, daca tot vrei sa-mi testezi cunostintele de vocabular???” In fine. Il intreaba HR-ul pe celalalt daca vrea sa continuie interviul in engleza, ala zice ca nu, ca in CV am trecut Italiana 9 si Engleza 9 si din moment ce italiana o vorbesc asa bine, inseamna ca si engleza o vorbesc la fel (ma abtin sa-i zic ca de fapt o vorbesc chiar mai bine) La revedere, sa aveti o zi buna, etc….

Mi s-a spus ca o sa ma anunte cam intr-o ora-doua, ca aveau nevoie de cineva care sa inceapa de a doua zi, si m-au trimis acasa. Toata treaba asta n-a durat mai mult de 15 minute. Acuma, correct me if I’m wrong, da mie sincer un interviu de 15 minute chiar nu-mi inspira mare incredere…cu atat mai putin cu intrebari relevante de genul ” cum se numeste luna in care te-ai nascut?”. Si jur ca m-au intrebat si ce zodie sunt….probabil cu zodia asta oamenii simt nevoia sa se specializeze….si asa apare conceptul de „ASTRO-HR” …..and coming soon to a company near you: „Feng Shui HR”

M-am dus acasa, m-am pus la un film, si am primit binecunoscutul telefon de „Thanks, but No, Thanks!!”

Oh well….another day, another search on ejobs, bestjobs, hipo and myjob!!! Viata de somer e dura 😛

Pagina următoare »