Magicnumber7’s Blog

De 1 mai sunt la mare. Asa e traditia. O sa ma gasiti probabil pe plaja, intr-o ipostaza boema,admirand marea diamantata de picurii de ploaie ce se anunta ca vor curge valuri, valuri din cer. 1 mai fara mare e ca ciocolata fara lapte: iti lasa un gust amar, da o inghiti ca nu ai de ales.

Primul 1 mai a fost acum nu mult timp, daca numar anii imi ies vreo 3 doar. Plecati cu bagaje in spinare, aproape pierdut trenul din cauza de prieten intarziat, cu cateva ramasite de bancnote primite ca subventie anuala de la creatorii nostrii, mama si tata dar cu tineretea in oase , dornici de a vedea marea cu orice pret, chiar daca am fi adunat sticle goale aruncate pe plaja si le-am fi dus la garantie ca sa avem ce manca. Odata ajunsi in tren, zambetul ne-a tintuit destul de mult timp intr-o stare melancolico-meditativa pana cand domnu’ nasu controlorul ne-a trezit din amorteala. Nu, nu ne lipsea biletul caci eram tineri onesti, ci doar gresisem trenul. Luasem unu cu destinatia Galati. Macar de am fi avut unditele la noi sa pescuim un peste in balta Brailei si sa il vindem in piata ca sa facem rost de bani pentru biletul de intors. Coboram din beleaua de tren ce nu a suierat destul de tare ca sa ne dam seama ca nu ajunge la mare. Destinul se impotrivea dar noi aveam drumul nostru. Am ajuns sleiti de puteri, dupa vreo 3 trenuri schimbate si vreo 4 ore de cautat cazare, intr-o camera fara rigips, cu juma’ de pardoseala si 2 paturi arcuite de vreme.Dar am vazut marea. Am stat in Vama, am mancat clatite si gogosi, am savurat fiecare bataie de briza, am luat niste nsip in borcan si ne-am intors intr-un tren supraaglomerat, lipiti unul de altul ca aluatul de placinta din compozitie intr-o uniune siropoasa.

Acum ma duc iar de 1 mai la mare. De data asta intr-o masina, cu cazarea la hotel pregatita din avans. Singura tradare a trecutului este plita electrica si supele chinezesti ce umplu portbagajul. O sa ploua. Si ce. O sa imi iau pelerina. Dar tot o sa vad marea.

Bah, de trei zile numa de cutremur aud. Incepe sa devina de-a dreptul plictisitor, si ce e mai rau, baga spaima’n turma. Adica in populatie. Si astia-s prosti si cred. Ori n-au ei pic de bun simt, ori sunt eu usor inconstienta ca mi se falfaie.

Mai nou cica marele cutremur va fi in jur de 6-7 mai. Si pica tot….sau aproape…cica 80% din cladiri si nu stiu cate alte chestii. Motiv pentru care populatia se isterizeaza si risca infarturi sau atacuri cerebrale inainte sa experimenteze daca e sau nu e sa se hatzane. Tot online-ul vorbeste de „marele” Istrate, toate televiziunile vorbesc cu seismologi, mistici, epileptici cu viziuni, ghicitori in stele sau in rahat, care sa ne spuna ca o sa murim cu totii. Pana la urma oricine moare, oameni buni! Ca e cutremur, ca te lasa inima, ca aluneci pe gheata sau ca-ti pica in cap ghiveciul de flori al vecinei de la 3.

Maica-mea, de exemplu,  isi bate creierii sa se gandeasca unde sa plecam cateva zile la inceputul lui mai. Io si cu tata ne batem cu palmele peste frunte. De parca de asta avem noi bani acuma. Vazand ca nu prea are sanse cu noi, maica-mea insista sa-i caut lanternele si bateriile de rezerva sa le aiba la’ndemana.  I-am explicat logic ca nu lanterna este prima prioritate in caz ca pica blocu peste noi: „Nu poti s-o mananci, ma indoiesc ca lichidul de baterie este potabil si nu poti sa te bandajezi cu ea daca ti-a cazut tavanul in cap, dar macar te simti mult mai bine ca nu esti pe intuneric!„. Mama a fost uimita de logica mea, drept pentru care m-a insarcinat sa pregatesc o „geanta de urgenta”, kit de supravietuire sau bocceluta cu indispensabile pe care s-o avem pregatita langa usa in caz de cutremur. Am anuntat-o foarte serioasa ca primul obiect cu care voi incepe „trusa” va fi curpapirul (pe principiul „When fear is here, I want it near!” ).

Pe mine ma amuza ideea ca am ocazia sa ma uit la magazinele online de survival.….si sa pun in aplicare ce stiu de la Man vs. Wild. Mai ca mi-as cumpara un amnar…sau chibrituri waterproof? sau batoane luminiscente? pastile pentru potabilizarea (probabil ca asta nu e un cuvant, dar intelegeti voi ideea ) apei? Ce e la noi cam suge, americanii ne bat la popou in materie de echipamente din astea . Ceea ce ma face sa-mi amintesc de un status de messenger al unei colege din generala : ” Daca vine sfarsitul lumii…veniti in Romania, ca suntem cu 100 de ani in urma!„.  In fine. Am petrecut aseara 2 ore uitandu-ma pe site-urile lor de survival. Mai ca mi s-a facut pofta sa mai citesc o data US Army Survival Manual fm 21-76….V-am zis ca am pasiuni ciudate? 😛

Dupa ce a facut isteria cu lanternele, partea feminina a autoritatii tutelare a luat partea masculina la intrebari despre peretii de rezistenta ai apartamentului. Dupa ce i s-a explicat care sunt a fost foarte fericita, si s-a linistit pentru vreo jumatate de ora. N-am avut sadismul sa-i spun ca la cum e impartita casa si mobila noastra, nu suntem safe langa nici una din structurile de rezistenta.

Sa vedem cum arata rezistenta la mine in apartament:

– pilon de rezistenta in sufragerie: in dreapta geamuri, in stanga ditai bufetu umplut cu vesela mostenita de la bunica, vesela de la casatoria alor mei si colectia de picturi pe sticla ale mamei. Si bufetu e mai inalt ca mine. Ma indoiesc ca as vrea sa ma prinda un cutremur mare in zona aia, nu cred ca o ploaie de cioburi de sticla e chiar atat de placuta.

– Perete de rezistenta lung cat apartamentul (1):  in sufragerie pe o parte a peretelui e o biblioteca plina cu carti si geamuri de sticla inalta pana aproape de tavan, in partea cealalta canapeaua si un dulap suspendat cu usi de sticla si alte obiecte care se pot transforma in cioburi. Oi citi eu mult, da nu mi-ar placea sa am toata biblioteca in cap…la propriu vorbind;

pe hol…in peretele de rezistenta e camara (plina cu borcane, sticle, becuri, cele 4 rafturi de globuri si podoabe de pom, si diverse chestii inutile si periculoase….aici inca n-am apucat sa fac curatenie). Vis-a-vis e usa de la bucatarie care are pe aproximativ 80% din suprafata geam. Nici asta nu e un loc bun…pocneste geamu, poate explodeaza tevile de gaze, pica toata camara peste noi….

mai incolo pe hol: intr-o parte suntem lipiti de casa liftului, in cealalta e usa de la camera mea care si aia are 80% geam. Nici asta nu e buna, ca scarile si casa liftului pica primele, geamu se face praf, ne omoara cioburile.

si mai incolo pe hol (am un hol lung 😀 ): pe o parte dulapuri pana in tavan, pe cealalta parte 2 usi cu geamuri. Still no good.

– perete de rezistenta in dormitor (2): de o parte a lui e ditai dulapul, de cealalta geamurile si usa de la balcon. Hmmm….cioburi si ditai greutatea care sa pice peste noi…thanks, but no thanks!

– perete de rezistenta 1 si perete de rezistenta 2: astea se intersecteaza fix in WC-ul de servici. Care e spatiu de depozitare si nu mai incape in el nici un ac (nici aici n-am apucat sa fac ordine).

Concluzia: daca vine cutremuru’, am cacat steagu oricum!

Macar eu am motiv sa le raspund alor mei cand vin sa ma streseze ca e dezordine in camera: „La ce sa fac ordine, mama, ca daca vine cutremuru’ si pica, oricum se face dezordine si mai mare decat era, si nu-i pacat de munca mea?”

Acestea fiind zise ma gandesc sa ma duc sa ma spal pe cap si sa-mi fac unghiile….ca daca e sa supravietuiesc sub daramaturi, macar sa arat bine cand vin pompierii sa ma salveze….poate cine stie 😀

Viata este o serie de concursuri de frumusete…

Toate bune si frumoase, ma intorc aseara de la clasica intalnire in Pizza Hut cu MagicNumber 7. Si, ca tot omul, primul meu gand cand intru in casa e sa ma duc in (vorba lui Caragiale) „incaperea unde nu intra decat o singura persoana„. Bun, astea fiind zise, ma sed comod, si deodata simt ca parca incepe sa se miste. Primul meu gand a fost „Ba, ce mama dracu, ca doar n-am baut nimic!”. Al doilea gand, cand am vazut ca se misca masina de spalat, a fost „Oh, rahat!” (o injuratura potrivita, avand in vedere camera in care ma aflam). Nu trec 2 secunde, ca da mama navala in baie tipand „E cutremur, hai sub tocul usiiiiiiiiii!”. Eu, cu pantalonii in vine, cu o mana incercam sa-i ridic, de o mana ma tragea mama sub usa. Incerc sa-i explic femeii ca nu e tocma bine sa stai sub tocu usii la cutremur si o trag langa o comoda (scunda si plina cu carti, ca nu se face pilaf cand pica ceva peste ea). Mama se aseaza si striga „Repede, ghemuieste-te in pozitia fetalaaaaaaaaaaaa!!”. Pe mine ma apuca, bineinteles, rasu. In timpu asta, tata striga din partea cealalta a casei „Fi-meo, stai linistita„, io ii raspundeam, tot strigand „Ai gresit adresa, incearca la mama!„. Mama striga la tata „Nu sta langa geaaaaaaaaaaam!!”. Tata raspundea „Stau in paaaat!” (patu fiind langa geam). Na, si cum incepu, asa se si termina. Adica repede.

Si incep sa calmez partea feminina a autoritatii tutelare explicandu-i ca blocul nostru e facut dupa ’77 si ca rezista la un cutremur de 8 grade, si ca degeaba ne ghemuim noi in sufragerie langa comoda, ca daca e sa pice si prin vreun miracol sa supravietuim, pana ne gaseste pe noi cineva….sticle de apa n-avem, mancarea e in frigider (note to self, cand mai vine vreun cutremur, camera potrivita in care sa te ghemuiesti langa ceva e bucataria), iar trusa de prim ajutor e impartita in toata casa….spirtu e in baie, bandajele sterile intr-o parte a sufrageriei si la mine in camera (io sunt predispusa catre accidente), si medicamentele in cealalta parte a sufrageriei.

Si imi aduc aminte de celelalte 2 cutremure pe care le-am trait. Unul a fost prin ’91 parca. Pe la pranz. Venise mama acasa, se dusese sa se culce. Eu incercam sa fac la fel la mine in pat. Si la un moment dat incepe sa se miste. Io, cu logica de fier a unui copil de 6 ani zic „Hopa, sa vezi ca am sarit prea mult inpat de dimineata si s-au stricat arcurile! Sa vezi cata bataia imi iau de la tata cand vine!” (eu la varsta aia eram spaima peretilor – colorati cu carioca, a geamurilor – sparte cu mingea, si rupsesem deja patul o data sarind in el cu vecina-miu). Intra mama ca o vijelie la mine in camera, ma smulge din pat cu tot cu patura si ma duce sub tocul usii. Io, curioasa ca orice copil :” Da de ce se misca? Da ce e aia cutremur? Da de ce stam langa usa si nu iesim?„, mama, exasperata ca nu reusea sa-si faca rugaciunea din cauza vorbariei mele imi zice sa tac, la care eu ofuscata :”Da de ce? Daca tac se opreste???„. Bineinteles, dupa …am iesit in strada (eu foarte fericita ca ma mandream cu pijamaua mea cea noua) si ne-am plimbat vreo 2 ore pana cand s-a gandit mama ca nu mai vine vreo replica.

Alt cutremur am prins acu vreo 2 ani. Noaptea. Eu ma culcasem, si la un moment dat simt ceva dubios. In starea aia dintre somn si trezire, stau eu si ma gandesc, incercand sa-mi dau seama daca ma misc sau nu. Cand stabilesc faptul ca eu nu ma misc, ci se misca patu, zic „Ba,s a vezi ca e cutremur„. Si cu aceeasi logica profunda din starea aia de somn, zic sa ma uit la lustra sa vad daca se misca. Ce dumnezeu sa vad ca era bezna. In fine, aud cum striga mama „Cutremurrrrrrrrr!”. Ies si io din camera, cu ochii carpiti, mama bineinteles, ma trage sub tocul usii. Eu eram foarte fascinata sa ma uit cum se misca biblioteca. (Stau la etaju 7 si se hatzane blocu ca plopu pe furtuna)

Mama cica  „Roaga-te„.

Io „Mai bine ma duc sa iau o sticla de apa„.

Si apare si tata din dormitor, scarpinandu-se in cap: „Ce-aveti ma de stati ghemuite asa?„.

Mama „Nu simti, e cutremur!!!„.

Tata „Fuse si se duse, ca s-a terminat!”

Pe principiul…daca e sa pice, pica…si nu ma ajuta la nimic daca fac un atac de cord inainte sa vad daca supravietuiesc sub daramaturi. Sau daca incerc sa sar pe geam de la etajul 7 la prima zgaltaiala. Noi sa fim sanatosi!!

Viata este ca un dans, uneori ai nevoie sa schimbi ritmul, parca simti ca te plictisesti si ai impresia ca este aceeasi melodie ca se repeta la nesfarsit? Cum sa treci de la un vals la un tango, la un r&b, un house, un hip hop, la o populara, sau mai nou pe ritmuri de ska ? Pai iti dai drumul la Mp3/la laptop/ TV si apesi un buton/platesti intrarea in club, iti pui costumul de dans, toalele sexy de seara sau gasesti o nunta/ un botez, suplimentezi la masa si se rezolva. Ma intreb uneori de ce ai nevoie de pantofi de dans, de o muzica buna si de o locatie speciala. Cred ca ne-am descurca in picioarele goale pe iarba, fara vreo toala speciala pt dans si fara un gizmo electronic care sa ne ofera un playlist si sa ne pierdem vremea zappand prin el.
Precum dansul viata inseamna sa te adaptezi cu o sigura tinuta la mai multe ritmuri, sa te adaptezi cu un partener la diferite sincroane, sa ai energie pentru aproape toate dansurile, sa te descurci pe fiecare melodie la fel de bine si sa pui suflet in fiecare actiune. Asta insemna ca nu avem nevoie decat de trup si spirit…. Poti dansa oricand, oricum , oricand pe orice ritm. Este suficient sa poti si sa vrei cu adevarat.

Varianta asta este posibila si testata. Insa ce faci cand incepi sa simti asfaltul fierbinte sub picioare si te inteapa pietricele pe care calci? Cum ocolesti gropile? O alegi pe cea mai adanca si ingusta, sau pe cea mica si intinsa? Si daca nu ai timp sa alegi si pur si simplu iti apar in cale? Si cand ploaia care cade este rece si uda…rezisti pana cand iese soarele? Gasesti un adapost? Il cauti, sau astepti sa ti-l ofere cineva?

Ma gandeam ca nu am mai dansat de mult asa cum o faceam candva, ca nu am mai pus atata pasiune, viata in dans. Mi-am propus sa recuperez in seara asta. Va astept cu drag in aceasta seara. In jur de ora 1.30 va astept pe Drumul Binelui, nr. 13. Intrarea este gratuita, conditia obligatorie este zambetul pe buze, chef de viata si eliberarea de ce este material.

Iete ca se pare ca dupa perioada de lapte si miere ce curgea de la o pereche de tzatze de vaca artificiala, in care economia a inflorit artificial, bazata pe fonduri externe papate cu polonicul cel gros si digerate de semeata conducere a tarii, am ajuns si la fundul sacului.
Desi persoana demna ce eram, ma impopotonasem cu ideea ca sunt intangibila si nici un fenomen extern nu imi poate deranja activitatea normala a digestiei cotidiene, iaca ca ma trezii obligata sa apelez la furazolidoane si imodiumuri metaforice ca bani de curpapir nu aveam.

Asa ca de la marele meu statut de patroneasa cu acte in regula mi-am privit tronul cum se clatina sub constructia ce se surpa usor, usor sub mine. Lucrari da, plati ba si un intreg circuit de isi freaca Hades mainile multumit de atatea aparitii noi in peisaj din cauza de stres si psihoza.
Printre cele mai interesante schimbari din viata mea perioada asta am sa enumar numai cateva…ca doar nu o sa va zic si ca incep sa le dau bip-uri prietenilor de ziua lor dupa care le zic galant: „te-am sunat sa iti spun la multi ani” ( asta dupa ce suna ei, evident).

Prima dintre suferintele mele este impartasita de patroneasa nr 2 din grupul de magice: etern absenta de pe blog Zuza. Lipsita de finante m-am vazut obligat sa umblu in miez de primavara in vechile cizme in care am umblat o intreaga iarna, cizme martore ale starilor de frig si acum de caldura abundenta ( noroc cu spray-urile de picioare).Din cand in cand pentru variatie si incadrarea in anotimpul actual mai puneam cate o pereche de adidasi care imi dadeau acea alura ingenuo-sportiva extrem de „provocatoare” pentru zilele pline de munca si clienti.

Primul soc l-am avut in supermarket! Plecata cu directia precisa de a umple frigiderul cu bunatati m-am intors smerita la frigiderul meu cel mare din bucatarie si l-am umplut cu o punga de rosii, o halca de branza si un baton de paine ce trebuiau sa intreaca recordul la rezistenta si sa imi tina de foame 2 zile. Traiasca marketingul: 2 intr-unul: hrana+ silueta = ma duc la mama acasa sa infulec ceva. ( dupa principiul: cu ce te ocupi?: sunt o capusa in casa la mama si la tata)

Mi-a fatat pisica. Tocmai acum in criza. Panarama cred ca a calcat stramb cu 3 motani diferiti ( puii nu seamana intre ei). Care este problema in contextul actual? Cica daca alaptezi tre sa mananci mai mult. Si cum castile de pe ureche nu reuseau sa astupe mieunatul prelung a trebuit sa renunt la hrana uscata de 10 lei pe care o cumparam si sa comand pentru domnisoara matza materna mancare buna de pisici. Traiasca online-ul unde am gasit cel mai ieftin pet shop.

Ma gandeam ca daca micsorez numarul partidelor de sex o sa folosesc mai putine prezervative = mai putine cheltuieli, si asa o sa tai si coada pisicii ca sa nu intre frigul in casa pana iese ea cu tot cu coada ( sursa: literatura romana cu care ne identificam cu totii). Evident as putea sa refolosesc prezervativul si eventual la sfarsitul refolosiriilor sa il strang de gat, sa il leg la capete ca nu cumva sa sara de acolo vreun spermatozoid sugubat dornic de atacat ovul prematur, fara bani si fara avere.

Lumina costa, noroc cu pastele si cu smerenia. Se pare ca puritatea mea sufletesca a tinut o noapte intreaga flacara lumanarii aprinsa. Am facut economie la lumina si caldura. Dara a anticipat mai bine: s-a antrenat o iarna intreaga sa reziste in frig si acum e boieroaca. Isi scruma linistita tigarea in timp ce se lafaie in sacul de dormit ce a pastrat caldura o iarna intreaga.
O sa urmeze: ciorapii cusuti pe bec, concedii la tzara printre gaini si vaci si spalatul cu sapun de calcaie.

In zodiacul chinezesc sunt sarpe.

„Sarpele este un maestru cuceritor de inimi. Asa cum a încântat-o pe Eva din vechime, tot asa reuseste sa-i faca pe cei din jur sa-si piarda capul. Rafinat, amuzant si seducator, Sarpele straluceste în societate cu inteligenta si spiritul sau.

Întelepciunea Sarpelui este proverbiala, iar filozofia lui de viata este aparte. Intuitiv si lucid în toate situatiile, devine rezervat în conversatii. Prefera sa taca mai tot timpul si sa-si tina gândurile pentru el. Totusi, daca se abordeaza un subiect abstract, nu ezita sa se exprime, uimindu-si si seducându-si audienta cu cunostintele sale.

Sarpele este o fiinta cu sânge rece. Îi face placere sa se implice în intrigi si combinatii, dar îsi rezerva lungi perioade de timp pentru leneveala.

Este capabil sa rezolve în câteva ore ceea ce altora le-ar lua zile întregi. Când se apuca de treaba, Sarpele este teribil de eficient – mai ales când lucreaza singur si în propriul sau ritm, asa cum îi place. Se misca mai repede decât ceilalti, pentru ca stie cum sa se strecoare printre si peste obstacole, ca un… sarpe în iarba. 

Daca n-ar fi si veninos, Sarpele n-ar mai fi Sarpe adevarat. Îsi ataca inamicii cu comentarii muscatoare si nu îi lasa în pace pâna nu si-a satisfacut setea de razbunare. E un dusman de temut, asa ca e mult mai bine sa te straduiesti sa ti-l faci prieten” 

Sursa: http://www.eastrolog.ro/zodiac-chinezesc/zodiac-chinezesc-sarpe.php

Revin in forta cu ultimile experiente din cercul oamenilor someri….adica noi experiente la interviuri.

Azi cred ca am fost la cel mai ciudat interviu din toata viata mea (ceea ce e adevarat, nu e mult, avand in vedrere ca e abia al 6lea, dar stati sa cititi)

Deci, ma suna ieri unii de la o firma de publicitate, pentru un post de assistent marketing la care aplicasem acum vreo luna. Eu ma ud toata, si de dimineata incepe distractia: cauta hainele office (pe care nu le-am mai purtat de 1 an, noroc ca inca ma incap), aranjeaz claia de par intr-o forma decenta, nu te boi prea tare, gandeste raspunsurile la intrebarile capcana….na, pana mea, ritualul de dinainte de interviu. Plec constiincioasa cu o ora inainte de acasa, nu de alta, da’ interviul era in partea cealalta a orasului. Iau taxiul, ca nu stiam zona, sun poporu sa cer sfaturi si sa-i intreb daca au auzit de firma la care ma duceam…si hop, ajung. Cu 45 de minute inainte de ora de incepere. Toate bune si frumoase, dau de o banca in apropiere si ma apuc sa citesc ultimul numar din FCSB. (Fata prevazatoare, mi-l pusesem in geanta in caz ca ajung prea repede). Termin de citit la fix si o iau spre marea firma. Care era intr-o curte cu o spalatorie auto si un service. In fine.

Urc, zic la receptie cine sunt si de ce am venit si mi se spune sa astept. Si io astept. Trec vreo 15 minute, iese tanti care fusese inaintea mea la interviu si urmez eu. Intru la un gigel in birou. Zic „Buna ziua„, ma prezint, na, fata politicoasa. Prima bila neagra pentru gigel e ca nici nu s-a prezentat, nici nu mi-a dat mana. Trec peste asta, ma asez pe scaun, si astept. Si gigel imi zice „Vorbeste!”. Io clipesc de cateva ori si il intreb cu ce vrea sa incep si pe ce vrea sa insist…pe educatie, pe experienta….Gigel zice „Vorbeste!„. No, si ma apuc sa vorbesc. O iau pe firul epic, ii povestesc de facultate, de ERASMUS, de experienta, de skilluri, despre planurile de viitor (profesionale, bineinteles), de ce vreau eu sa lucrez in marketing….chestiile evidente…si la un moment dat termin. Si gigel se uita la mine. Si io ma uit la el. Si-mi zice „Pai mai vorbeste!„. (asta in timp ce facea desene pe cv-ul meu. Si io din nou ii zic „Pai informatia relevanta despre mine v-am spus-o, asupra carui aspect vreti sa  insist?„. Gigel, semet, imi spune „Pai esti nascuta in ’85. Ai un produs pe care il stii de 24 de ani. Prezinta-l!„. Io ma abtin sa-i zic ca tocma asta am facut, si in schimb ii raspund ca am facut prezentarea generala, si ca acum ar trebui sa cunosc publicul tinta ca sa gasesc formula de ma adresa lui in mod specific. Si se uita gigel lung la mine si imi zice „No, io nu cred ca tu esti potrivita pentru postul asta, pentru ca noi cauntam un temperament sangvinic!”. Io ma abtin sa nu pufnesc in ras. Si zic, bine, hai sa vedem daca putem sa aflam vreo informatie relevanta despre post. Si il intreb cam care sunt atributiile postului. Si gigel imi spune „Domne, tu nu esti potrivita. Ca noi avem nevoie de cineva care sa flencane. Si tu daca eu tac, nu stii despre ce sa vorbesti.” E, si cam pe aici m-am prins eu cum sade treaba, mi-am bagat elegant picioarele si i-am zis „Dom’ne, io daca vreti pot sa va povestesc pana maine despre ce a facut Steaua etapa asta, cum a castigat Nadal turneul de la Monte Carlo, cum mi-am facut licenta pe marketing international, ce monumente am vazut in Spania sau ce carti am citit pana acum. Ideea este sa nu fiu redundanta, ci sa va ofer informatiile care va intereseaza.” (m-am abtinut sa-l intreb daca isi doreste ca asistentul de marketing sa le povesteasca clientilor despre nemurirea sufletului in loc sa le spuna despre produsele si ofertele companiei). Si el o tine pe-a lui „Nu, ca tu nu esti pur sangvinica, ca noi avem nevoie de cineva mai aiurit”. Eu ii zic ca in primul rand nu exista tip comportamental pur, ci predominant, si ca fiecare are caracteristici din toate cele 4  tipuri. El zice ca nu. Si multumesc pentru timpul acordat (fix 13 minute) si plec, ce dreacu sa fac.

Ba fratilor!Io inteleg ca astia de lucreaza in publicitate sunt mai creatori si mai bo(i)emi ei de felul lor, da’ da-o’n pastele ei, asta nu inseamna ca  tre sa aplice bo(i)emia asta la orice. Adica io, dupa mintea mea, daca as cauta un asistent (sau pentru orice alta functie, as cauta o persoana pe care sa ma pot baza. Da, sa zicem ca vreau sa fie capabila de batut campii, da’ ca sa vad daca poate, i-as da un test, sa faca o reclama, sa vorbeasca cu un client, un role-play, ceva….nu sa trag niste concluzii dintr-un interviu pe care nici macar nu l-am tinut. Ca el nu m-a intrebat nimic. Acuma io ma intreb ca daca ma duc cu testul facut in liceu, ala de imi zice ca temperamentul meu preponderent e sangvin, si ala secundar e coleric…oare ma angajeaza?

Din acelasi ciclu, de oameni care fac recrutare dupa cum li se pare lor..alaltaieri ma suna unii pt un post de assistant manager cu limba italiana. Si-mi cere sa vorbesc un pic in italiana. Pentru ca eu eram la Zuza, mancand ciorba de burta, le zic ca nu e un moment bun, si stabilim un interviu telefonic pentru a doua zi dimineata. Si ma trezesc eu constiincioasa la 8, ma apuc sa-mi gandesc raspunsurile la intrebari, umplu vreo 4 pagini cu intrebari si raspunsuri in italiana si astept. Si intr-un final ma suna gagica, si-mi zice sa-i vorbesc despre mine in italiana. Si ma apuc sa vorbesc (sau ma rog, sa citesc ce scrisesem). Si la un moment dat ma opreste si-mi zice ca o sa revina cu un telefon sa stabilim o intalnire face to face. Toata treaba asta a durat fix 2:37 minute. Asta cu tot cu politeturile de buna ziua, ce mai faceti, e un moment bun, va doresc o zi buna, etc. Pai ba, ce afli tu intr-un minut jumate? Io puteam lejer sa nu stiu boaba italiana si sa citesc de pe net. Nu-mi pui si tu macar 2-3 intrebari sa vezi cum inteleg, cum gandesc, cum ma descurc sa raspund la ele? In fine. Inca astept sa ma sune….

De ce oare toata lumea are senzatia ca stie sa faca recrutare?

DESCOPERIRE EPOCALA

1.O celula umana contine 75 MB informatie genetica 2.Un spermatozoid 37,5 MB 3.Intr-un mililitru cub de sperma sunt 100 milioane de spermatozoizi. In medie, la o singura ejaculare se elibereaza 2,25 ml in 5 secunde. Deci latimea de banda a p*lii este: (37.5MB x 100M x 2,25)/5 = 1 687 500 000 000 000 = 1687,5 TeraBytes/s De asemenea, este cel mai ineficient mod de a folosi un mediu de comunicatie. Faci broadcast cu 1687,5 TB/s cu acelasi set de informatie (redundanta uriasa!) cu speranta ca poate 37,5 MB din ei vor ajunge la destinatie. In plus, are si o latenta uriasa, primesti ACK-ul (acknowledgement-ul) cam in 2 luni, raspunsul la cererea ta se compune in 9 luni. Si de cele mai multe ori e doar spam! Asa se explica de ce zice lumea: „Imi merge net-ul ca o pula!”

Azi am fost la alergat..maine zac cu perfuziile in vene si cu un model de deplasare similar cu infigerea unui bat in dos. M-am dat pe aspirine..astept frectiile. Trimiteti la adresa mea 2 experti, aratosi, musculosi si cu pasiunea de a face frectii in sange.
P.S: Inca nu am picior de lemn, deci nu veti face frectie la picor de lemn dar am un ochi ager de sticla cu care dinamitez priviri galese catre masculii bine facuti.