M*A*S*H

Stiu, a trecut ceva timp de cand am inaugurat categoria „filmul saptamanii”, si mai sunt datoare cu cateva posturi. Asa ca sa incepem sa ne platim datoriile.

Saptamana asta am sa va povestesc despre filmul meu preferat din toate timpurile. M*A*S*H.

Cred ca toti cei care ma cunosc se intreaba cum de n-a fost asta primul post in categoria “filmul saptamanii”. Well, what can I say, I like to surprise you people!!

M*A*S*H este filmul (ma rog, serialul) pe care il ador si pe care as putea sa-l vad oricand, oriunde, oricum. Ma uit la el cand sunt suparata, cand sunt vesela sau cand lumea imi spune ca sunt prea indealista, facandu-ma sa ma simt ca o ciudatenie a naturii.

Ma uit la el ca sa-mi aduc aminte ca exista persoane extraordinare, si ma uit la el mai ales ca sa nu uit ce fel de om vreau sa devin.

Stiu ca e diferit de majoritatea filmelor in care actiunea se petrece in razboi. Am vazut saptamana trecuta Casualities of War (si povestea mi-a cam intors stomacul pe dos) si  diferentele sunt ca de la cer la pamant…dus si intors…de cateva ori.

Pe scurt, povestea e in felul urmator (pentru cei care n-o cunosc): un spital de campanie, o unitate chirurgicala in mijlocul Razboiului din Coreea, cu oameni care incearca sa nu-si piarda mintile in timp ce salveaza vieti, cu oameni care incearca sa-si faca coltul de lume mai bun, care ajuta pe oricine, oricand, cu glume si farse “de armata” si cu multe multe momente induiosatoare.

Alan Alda face un rol absolut extraordinar, poate cel mai bun din toata cariera lui (care nu e de loc scurta). Stiu ca am zis ca in general nu analizez “prestatia actoriceasca”, dar este imposibil ca vazand serialul sa nu te indragostesti de personajul pe care il joaca. Are fenomenalul talent sa te atraga, sa te faca sa simti ce simte el….plangi cu el, razi cu el, te infurii sau te imbeti cu el. Este imposibil sa nu te atinga, sa nu-ti ramana ceva din el. Este imposibil sa nu te inragostesti de idealismul lui Hawkeye. Sa nu tremuri de indignare alaturi de el atunci cand se ia la tranta cu metodele mai …”neortodox” ale armatei, sau cu „latura intunecata” a oamenilor.

E imposibil sa nu te indragostesti de  ironiile subtile, sau de “bezmetizmul” lui Henry Blake, de umorul sec si de figura sfatoasa a lui Potter, de zambetul stramb al lui Trapper,  de blandetea lui BJ sau de parintele Mulcahy (un bun catolic, si totusi deloc plictisitor). Ca sa nu mai vorbesc despre rochiile si smecheriile lui Klinger, de ingenuitatea lui Radar, de pasiunea lui Margaret si chiar de  aroganta lui Winchester.

Oamenii astia sunt reali, au calitati si defecte, fac greseli si lucruri extraordinare, ii simti, ii cunosti pentru ca esti ca si ei.

Sunt in jur de 250 de episoade si eu stiu majoritatea replicilor pe de rost, si totusi n-o sa ma plictisesc prea curand sa ma uit la aceasta minunatie.

 

Barbatul ideal

Nu-mi sariti in cap spunandu-mi ca nu exista, ca atata lucru stiu si eu!!! (N-ar fi dragut totusi sa existe…..*inapoi la realitate*)

Avand in vedere ca viata mea deocamdata sta pe loc, si aia emotionala si aia profesionala, nu pot decat sa fac exercitii de imaginatie ca sa am ce scrie. Si astazi mi-am adus aminte de toate personajele de care am fost indragostita intr-un moment sau altul al vietii mele. (Si pentru ca vorbim de tema idealului, bineinteles ca si personajele de care va vorbesc sunt fictive….Oricum eu am prostul talent sa visez mai mult decat sa traiesc, asa ca nu e de mirare!)

Primul de care imi aduc aminte ca m-am indragostit a fost Benji Price….Benji Price era portar (si motivul pentru care a inceput sa-mi placa fotbalul) …..bineinteles, daca nu v-ati prins, Benji era un personaj de desene animate. Cred ca aveam 8 sau 9 ani in perioada aia (desigur, pentru ca chiar credeam ca un portar care se arunca in stanga atunci cand mingea este sutata in dreapta lui poate salva golul impingadu-se cu picioarele in stalpul portii pentru a ajunge in partea care trebuie…). Ah, vremurile cand vedeam desene pe posturile italienesti, dimineata, la pranz si seara… Dar divaghez…Benji era arogant, mandru, incapatanat si sigur pe sine, dar sincer si loial, si dupa 13 ani (inainte sa-mi downloadez tot serialul de pe internet), singurul lucru pe care mi-l aduceam aminte era un episod in care Benji apara toata partida cu o glezna scrantita. Ah, I had romantic dreams about him all through middle school…Come to think about it, my first boyfriend was kinnda like him…

Un pic mai tarziu (nu cu foarte mult, e adevarat), m-am indragostit de pirati….intai Sandokan si apoi Ferrante Albrizzi (sau Malasorte….din versiunea italieneasca a „Piratilor din Caraibe”….a, nu, sigur ca Nicholas Rogers nu avea nici o legatura cu pasiunea asta *stergandu-mi un firicel de saliva…unde naiba oi fi pus servetelele?*)Eram in perioada mea de aventuri, visam sa navighez in apus de soare pe o corabie de lemn, cu toate panzele sus (no pun intended :D)….Din aceasta perioada: Old Shatterhand, Athos, Ursu din Ciresarii…Ah, those were the good years….Cred ca de fapt incepusem sa descopar …virilitatea 😀

Peste cativa ani, in perioada adolescentei, m-am indragostit din nou. De data asta de un personaj dintr-o carte, care, culmea, semana destul de bine cu „prima pasiune”: Rhett Butler. Si acum, la 24 de ani, Rhett este modelul ideal al barbatului (si nu, nu are nimic de-a face cu Clark Gable). Cartea mea cu „Pe aripile vantului” este facuta ferfenita de atatea citiri (intr-un timp puteam sa citez pasaje intregi fara sa respir), si filmul l-am vazut de 10 ori (versiunea intreaga, aia de 4 ore). Stau si ma gandesc acum ca am fost destul de consecventa in gusturi in „tinerete”. Aveam ce-aveam cu tipii aroganti, singuratici si introvertiti, lucru care nu s-a schimbat radical pana in ziua de azi…adica mai exista mici modificari pe ici pe colo…dar datele esentiale raman aceleasi.

De vreo 2 ani, de cand am redescoperit M*A*S*H (vizionat nesanatos de des conform anumitor persoane – all hail the power of torrents!!!!), m-am indragostit de Hawkeye. De idealismul lui mai ales (poate pentru ca se potriveste cu al meu), de felul in care vorbeste despre lucruri serioase intr-un mod foarte…colorat si neserios, de pasiunea cu care crede in idealurile lui, de umorul lui, de compasiunea lui, de modul in care incearca sa faca ceea ce trebuie si de modul in care incearca sa-si pastreze sanatatea mintala, a lui si a celorlalti, intr-o situatie pe care o uraste, de faptul ca este constant cu sine insusi si nu se conformeaza nici regulilor si nici parerilor altora.

And my latest crush, although no one tops Hawkeye is….Edward Cullen (yes, I like Twilight, get over it!!!)

I know I sound like a giddy schoolgirl, but it’s nice to dream!!! And at this point, dreams are all I have.

Daca ar fi sa simplific totul intr-o formula matematica, barbatul ideal pentru mine ar insemna 50% Hawkeye, 20% Rhett Butler, 20 % Edward Cullen si 10 % Bear Grylls (the „adventure” factor still rates high in my book)

As vrea sa le invit si pe celelalte fete sa ne povesteasca despre barbatul ideal in viziunea lor si despre personajele fictive de care au fost indragostite intr-un moment sau altul.

Haideti, fetelor, ridicati manusa!! 😀